Câştigătorii Galei Tânărului Actor HOP 2011
Ediţia din 2011 a Galei Tânărului Actor HOP s-a încheiat în seara zilei de 3 septembrie. Juriul final a fost format din Radu Afrim (regizor), Sorin Crişan (critic), Florin Fieroiu (coregraf), Marius Manole (actor), Virginia Mirea (actriţă).
PREMIILE GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP
Premiul se acordă în memoria marelui artist Ştefan Iordache, cel care a fost membru al juriului la mai multe ediţii ale Galei HOP, un mare apropiat al acestui eveniment şi al susţinerii tinerilor la început de carieră. Începând din acest an organizatorii Galei au decis ca Premiul Ştefan Iordache să devină MARELE PREMIU AL GALEI. Acesta a fost acordat, începând cu ediţia 2009, pentru cel mai bun actor la secţiunea individual.
Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual, a fost acordat actorului ANDREI GEORGE GHERGHE, care a interpretat „Preşul” de Ion Băieşu
PREMII ACORDATE ÎN CADRUL GALEI TÂNĂRULUI ACTOR
PREMIUL YORIK, oferit de către revista Yorik, prin Editura Nemira s-a acordat actriţei DIANA CROITORU care a interpretat, în secţiunea individual, „Versiunea Martei” dupa Karel Capek
PREMIUL PUBLICULUI
secţiunea individual
Cea mai bună actriţă: BIANCA IOAN, care a prezentat „Un an bisect” de Walter Ben Hare
Cel mai bun actor: ANDREI-GEORGE GHERGHE, care a prezentat fragmente din „Preşul” de Ion Băieşu
secţiunea grup
Hamlet...eu sunt?! după „I am Hamlet” de Richard James, cu: Radu Homiceanu şi Radu Horghidan
Pentru a doua oară, câştigătorii acestei ediţii a Galei HOP vor fi prezenţi, sâmbătă, 10 septembrie, în Piaţa Festivalului George Enescu pentru a-şi prezenta momentele câştigătoare în cadrul Zilelor TVR Cultural
Fotografiile tuturor participanţilor la Gala HOP, ediţia 2011, se pot vizualiza şi descărca de pe pagina de internet a UNITER, la adresa http://www.uniter.ro/Programe/Gala-HOP-2011/
Credit foto: MARIA ŞTEFĂNESCU



