IN MEMORIAM – Mona Marian

UNITER – Uniunea Teatrală din România îşi exprimă adâncul regret la dispariţia celei care a fost MONA MARIAN, regizoarea care a creat vreme de 20 de ani la Teatrul Naţional Cluj. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

IN MEMORIAM – Mona Marian

COMUNICAT TEATRUL NAŢIONAL CLUJ

Cu adâncă tristeţe ne luăm rămas bun şi aducem un ultim şi pios omagiu preaiubitei noastre colege şi prietene, Mona Marian, de douăzeci de ani regizoare a Teatrului Naţional Cluj, trecută la cele veşnice luni, 16 septembrie, după o lungă şi grea suferinţă.

Creatoare a multor spectacole de referinţă, conferenţiar asociat dr. al Facultăţii de Teatru şi Televiziune şi director al Teatrului de Păpuşi „PUCK”, Mona Marian avea marea putere de a coaliza energiile actorilor cu care lucra, poseda excepţionale calităţi pedagogice şi era un admirabil animator teatral. Îi vom păstra memoria mereu vie în inimile noastre.

Sincere condoleanţe greu încercatei familii.

Trupul neînsufleţit va fi depus joi, 19 septembrie în foyerul Teatrului Naţional între orele 10-12.

Înmormântarea va avea loc în Cimitirul Central joi, 19 septembrie ora 13.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Colectivul Teatrului Naţional Cluj