Alex Nagy: „Nu se poate trăi fără teatru”

HAI LA TEATRU! UNITER a lansat o nouă campanie prin care artiștii vă invită să veniți la teatru, să vă convingeți că teatrul românesc are nu doar un mare trecut, ci și un mare prezent și, mai ales, un mare viitor.

Alex Nagy: „Nu se poate trăi fără teatru”

Alex Nagy (27 de ani) este unul dintre cei mai talentați actori români. E școlit în România, dar și în Anglia, și – de asemenea – regizează deja. Actorul Alex Nagy este atât de implicat încât, de curând, într-un spectacol, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate (la genunchiul drept), chiar pe scenă. Juca în „Peretele”, de Lia Bugnar. A strâns din dinți și a jucat până la sfârșit. Apoi, fiindcă mai era programată o reprezentație în ziua aceea, a mai jucat o dată. Abia apoi s-a dus la spital. Acum traversează o complicată recuperare medicală și abia așteaptă să revină. Mai puternic.

banner uniter 2017
ACTORUL RECOMANDĂ…

Alex, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem?

Joc la Teatrul Metropolis în
Peretele și Două liniuțe, de Lia Bugnar și probabil în curând, în funcție de gradul meu de recuperare, în noua producție a Liei (n.r. – de la Teatrul Metropolis, spectacolul aniversar de zece ani al teatrului, în care vor juca zece actori cu vârste de până în treizeci de ani), care urmează să aibă premiera la începutul lunii aprilie. Vă invit să le vedeți pentru că sunt spectacole foarte bune, de echipă. Cum putem vedea din păcate din ce în ce mai rar.

Un alt spectacol pe care îl recomanzi, dar în care nu joci.
Vă recomand obligatoriu
O mie de motive la Point, cu Florin Piersic Jr. Regia: Horia Suru.

Un actor, coleg cu dumneata, care îți place.
Îmi place mult George Costin. Îl puteți urmări în toate spectacolele Maestrului Victor Ioan Frunză.

O actriță, colegă cu dumneata, care îți place.
Îmi place mult Ilona Brezoianu, o puteți vedea la Godot, în
Fata din Curcubeu, de Lia Bugnar, și în noua producție a Liei de la Teatrul Metropolis.

Un regizor de urmărit. De ce?
Urmăriți aripa tânără: Horia Suru, Bobi Pricop, Gyemant, Mâzgăreanu, Cristache… Pentru sănătatea dumneavoastră de spectator.

Un motiv pentru care să mergem la teatru.

Pentru că nu se poate trăi fără teatru.

CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera ta.

S
ă mă duc maxim. (râde)

peretele
Alex Nagy, în spectacolul „Peretele”, de Lia Bugnar, la Teatrul Metropolis din București.

Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Pe 31 ianuarie, aveam două reprezentații cu Peretele, iar la finalul primei reprezentații mi-am rupt ligamentele încrucișate anterior la genunchiul drept, sărind peste patul din scenă. Apoi am jucat-o și pe cea de a două cu ligamentele rupte.

Cel mai provocator spectacol de până acum, pentru tine.
Peretele și noua producție, la care am început deja repetițiile.

Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru.
De fiecare dată când revin pe scenă după o pauză.

Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actor.
Rolul Mitu, în filmul Moon Hotel Kabul, în regia Ancăi Damian.

Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Repetițiile la Gruiu cu Maestrul Sebastian Papaiani.

„Pe 31 ianuarie, aveam două reprezentații cu Peretele, iar la finalul primei reprezentații mi-am rupt ligamentele încrucișate anterior la genunchiul drept, sărind peste patul din scenă. Apoi am jucat-o și pe cea de a două cu ligamentele rupte.”
Alexandru Nagy, actor

Foto: Ovidiu Moisin