Tu ce faci între 4 şi 7 septembrie? Vino la Gala HOP la Costineşti!

Îți propunem o destinație culturală pentru început de septembrie, la malul mării, la Costineşti.

Tu ce faci între 4 şi 7 septembrie? Vino la Gala HOP la Costineşti!

Chiar dacă nu ai teatrul în sânge, sperăm să găsești în Gala HOP o formă de recreere. Vrei să vezi sfărâmat convenționalul, vrei să fii martorul dărâmării zidului gros al preconcepțiilor despre teatru și spectacol? Te așteptăm la Costinești să vezi o fărâmă din teatrul show pe care-l propun Hop-iștii de anul acesta. Radu Afrim, hunter-ul de tinere talente la Gala HOP a data startul, concurenții au răspuns tentației şi sunt gata de acţiune. Juriul și spectatorii se vor delecta cu ce a ieșit.

Timp de 4 zile, Vox Maris No.1 Club Grand Resort va fi cetatea în care teatrul, muzica, dansul vor fi vedetele. Căci cei 47 de concurenți nu vor premii, nu vor mâncare J, vor să facă show, vor să devină actori.

Ajută-i, aplaudă-i, votează-i pe cei mai buni!

Te așteptăm la Gala Tânărului Actor-HOP!, la Vox Maris No.1 Club Grand Resort, la Costinești, între 4 și 7 septembrie.

UNITER