Finantari 2015

UNITER anunţă deschisă sesiunea de finanţare pentru proiecte culturale din Timbrul Teatral pentru anul 2015

UNITER, la propunerea Senatului acordă finanţări nerambursabile din fondurile timbrului teatral pentru programe şi proiecte culturale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data de 1 decembrie 2015.

În acest sens, Senatul UNITER a decis în şedinta din 16 martie a.c. ca suma disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă la nivelul anului 2015 să fie în valoare de 200.000 lei.

Finanţarea pentru un festival nu poate depăşi suma de 25.000 lei.

Finanţarea pentru un proiect cultural nu poate depăşi suma de 5.000 lei.

Perioada de înscriere a proiectelor culturale este 27 martie – 21 aprilie 2015. Termenul limită de înscriere a proiectelor: 21 aprilie 2015, ora 16:00.

Formularul de solicitare de finanţare poate fi descărcat aici. Vă rugăm să ni-l trimiteţi completat în format electronic prin e-mail la adresa [email protected], iar un exemplar tipărit, însoţit de extrase / dosar de presă al realizărilor dumneavoastră anterioare şi orice alte materiale de susţinere, prin poştă/curier sau să îl depuneţi personal la sediul UNITER – Uniunea Teatrală din România (strada George Enescu, nr. 2–4, sector 1,  Bucureşti, cod poştal 010305).

Senatul UNITER va face analiza solicitărilor de finanţare, iar proiectele şi festivalurile selectate, precum şi sumele acordate fiecăruia dintre acestea vor fi anunţate pe site-ul www.uniter.ro.

UNITER este colectorul fondurilor de timbru teatral, în conformitate cu Legea nr. 35/1994, modificată prin Ordonanţa 123/2000, Legea 121/2002 şi Ordinul nr. 2843/2003.

Senatul UNITER 

Şedinţa: 16 martie 2015

Senatul UNITER a stabilit ca pe parcursul anului 2015 să fie finanţate parţial din Timbrul Teatral cu o sumă totală de 200 000 lei următoarele festivaluri, proiecte teatrale şi publicaţii (puteţi vedea lista aici)