Audiție în vederea selecționării participanților la Gala HOP 2017

UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, a XX-a ediţie, în perioada 10 – 12 iulie 2017 (cu posibilitatea de prelungire, în funcție de numărul concurenților înscriși), la Teatrul Național I. L. Caragiale din Bucureşti, Sala Mică.

Audiție în vederea selecționării participanților la Gala HOP 2017

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2013.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de e-mail doina@uniter.ro un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverință în cazul absolvenților anului 2017, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 30 iunie 2017.

Tema acestei ediții:

SINGURĂTATE – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P.Cehov

La Secţiunea INDIVIDUAL preselecţia va consta în două probe:

1. Prezentarea unui moment scenic pe tema impusă, având ca bază texte din opera lui A.P.Cehov (scrisori, nuvele, piese de teatru). Durata maximă: 5 minute.

2. Prezentarea unui moment scenic, la libera alegere, care să evidenţieze calităţile şi preocupările stilistice ale candidatului. Durata maximă: 5 minute.

La Secţiunea GRUP concurenţii vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text cehovian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei cehoviene. Durata maximă: 30 minute. Componenţa maximă a unui grup – 6 persoane.

UNITER

8 iunie 2017