Ana Bianca Popescu: „Trăiesc pentru teatru!”

Tânăra actriță (27 de ani) a primit Premiul UNITER pentru Debut, acum doi ani. În 2017 este nominalizată din nou. Poate deveni cea mai bună actriță în rol secundar (pentru rolul Luka, din „Soldatul de ciocolată”, de la Odeon, spectacol în regia lui Andrei Șerban).

Citește mai mult

Lavinia Pele, actriță: „Simt că asta e menirea mea”

Tânăra actriță este nominalizată la Premiul UNITER pentru Debut. S-a remarcat în rolul Doruleț din „Visul unei nopți de iarnă”, spectacol jucat la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște. Cine este, însă, Lavinia Pele? Iată.

Artiştii îşi susţin favoriţii nominalizaţi la Gala Premiilor UNITER !

În seara zilei de 8 mai, începând cu ora 21.00, vom afla, în direct, câştigătorii ediţiei 25 a Galei Premiilor UNITER. Decizia aparţine juriului final format din Alexandru Darie, Luana Drăgoiescu, Dana Dogaru, Florica Ichim şi  Maria Sîrbu. Până atunci, însă, vă invităm să fiţi alături de concurenţi şi să-i încurajaţi cu un simplu click.

Alina Petrică: „Am ajuns aici muncind pe rupte”

Alina Petrică e angajată a Teatrului Mic. A fost nominalizată la Premiile UNITER pentru cel mai bun rol feminin principal, în urma excepționalului spectacol „Aglaja” (pe care îl puteți vedea la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu). Mai departe e un interviu care îi spune povestea.

VIDEO. Artiștii în competiție!

www.uniter.ro vă prezintă cele 11 categorii la care sunt nominalizați artiștii care vor fi premiați la gala din 8 mai, de la Teatrul Național ''Mihai Eminescu'' din Timișoara. Din 19 aprilie, îi veți putea vota pe artiștii din competiție în secțiunea special creată pe site-ul UNITER, Votul publicului. Rezultatele finale ale votului vor fi comunicate în seara Galei Premiilor UNITER.

VIDEO Gala Premiilor UNITER după 25 de ani – momente de aur scoase din arhivă

Fiecare dintre noi – artişti, echipă, spectatori şi telespectatori – este legat într-un fel de Gala Premiilor UNITER. Memoria afectivă a fiecăruia păstrează sentimental amintiri, bucuria unui moment artistic, emoţia unui concurent sau chipul unui actor îndrăgit. De fapt, nostalgii.

1 10 11 12 13 14 24