ÎN CĂUTAREA DORULUI PIERDUT – Un spectacol cu Tudor Gheorghe în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”

„Mie mi-e dor de alte lumi: de copilărie, de prieteni, de cântec./ Şi azi, într-o lume în care nu mai găseşti nimic, eu mă întorc înapoi, la cântecele mele dintâi”. / Tudor Gheorghe, În căutarea dorului pierdut

ÎN CĂUTAREA DORULUI PIERDUT – Un spectacol cu Tudor Gheorghe în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”

 

Când spui Tudor Gheorghe spui expresia cântecului autentic.
Cercetător asiduu al folclorului românesc, cu studii la Institutul de Folclor din Bucureşti, Tudor Gheorghe este o apariţie singulară în căutarea după originalitatea românească: spectacolele lui se nasc din vechile balade româneşti, din opera lui Ion Luca Caragiale şi din farmecul poemelor lui Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.

Este un artist unic, cu farmec şi mereu surprinzator, cu un public cucerit definitiv de fascinaţia cântecului său.

Spectacolul are loc luni, 29 martie, ora 19.00,
la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare
 
Biletele se gasesc in reteaua de magazine VREAU BILET
 Unirea Shopping Center et.2;
Pasajul Universitatii – Agentia Trident Touring ;
Baneasa Shopping City – Carrefour Feeria;
Sala Palatului ;
Teatrul National si
online pe www.vreaubilet.ro 

Iniţiată şi organizată din anul 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii vârstnici cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor.

În fiecare an punctul culminant al Campaniei este un spectacol de caritate oferit de mari artişti pentru mai vârstnicii colegi. Un semn de reverenţă şi de neuitare.

Spectacolele de caritate din cadrul Campaniei:

Anul 2003: spectacolul „Noi pentru noi înşine”
Cu participarea artiştilor Valeria Seciu, Mariana Mihuţ, Ovidiu Iuliu Moldovan, Mihai Mălaimare, George Mihăiţă, Johnny Răducanu, Monica Petrică, Dan Puric, Ion Caramitru.

Anul 2004: Spectacolul  „Lumea-ntreagă e o scenă, iar oamenii sunt doar actori”
Au participat: Maia Morgenstern, Mariana Mihuţ, Emilia Popescu, Valeria Seciu, Simona Şomăcescu, Alexandru Andrieş, Remus Azoiţei, Marcel Iureş, Nicolae Licareţ, Ovidiu Iuliu Moldovan, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Ionuţ Ştefănescu, compania Passe-Partout condusă de Dan Puric, Ion Caramitru.
Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Filarmonicii „George Enescu”.

Anul 2005: Spectacolul „Artişti pentru inimi / Inimi pentru artişti”
Au participat:Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, Dirijor: Iosif Ion Prunner Momentele solistice sunt susţinute de Iosif Ion Prunner, dr. Anda Popescu, soprana şi violonistul Remus Azoiţei.
Mircea Albulescu, Ilinca Tomoroveanu, Victor Rebengiuc, Nicu Alifantis, Tamara Buciuceanu,Valeria Seciu, Irina Petrescu, Dan Aştilean, Ion Caramitru
 
Anul 2006: Trecut-au anii…” după Mihai Eminescu
Cu: Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa (la clarinet)

Anul 2007: „Sonată pentru saxofon şi Eva” de Eugen Şerbănescu
cu Marius Bodochi şi Teodora Mareş în regia lui Mihai Manolescu.

Anul 2008: „Noiembrie” de Ana Maria Bamberger
Cu: Olga Tudorache, George Motoi şi Cecilia Bârbora, regia, versiune scenică, concepţie scenografică şi light design: Alice Barb

Anul 2009: „La lilieci cu Marin Sorescu”
Cu participarea artiştilor: Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Virgil Ogăşanu, Dorel Vişan, George Mihăiţă, Ion Caramitru, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu şi Tudor Gheorghe.

Anul 2010: „În căutarea dorului pierdut”
Un spectacol cu Tudor Gheorghe