Trecuse cu puțin de jumătatea lui aprilie când l-am întâlnit pe Matei Vișniec. Timp de o oră, l-am ascultat vorbindu-mi despre teatru, dar și despre cărțile copilăriei, despre deceniul său de samizdat, despre plecarea din România și începuturile pariziene, despre scurta experiență londoneză, despre pesimismul jurnalistului.
Citește mai mult