Legea 118/2002 – Indemnizațiile de merit

Legea nr. 118 din 15 martie 2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit prevede că aceasta se acordă personalităţilor române de prestigiu, pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului.

Comisia Naţională pentru Acordarea Indemnizaţiei de Merit este compusă din preşedintele Academiei Române, preşedinţii comisiilor de cultură şi ai comisiilor de muncă de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, ministrul Culturii, ministrul Educaţiei şi Cercetării, ministrul Sportului şi Tineretului şi preşedinţii uniunilor de creaţie recunoscute de Asociaţia Naţională a Uniunilor de Creaţie (Uniunea Arhitecţilor din România, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Cineaştilor din România, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Teatrală din România).

Cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit este egal cu o sumă ce reprezintă de 3 ori valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi este neimpozabil. Suma necesară pentru achitarea indemnizaţiilor de merit se suportă de la bugetul de stat.

SUBCOMISIA UNITER, PARTE A SUBCOMISIEI CULTURĂ A COMISIEI NAȚIONALE PENTRU ACORDAREA INDEMNIZAȚIEI DE MERIT (în perioada 9 mai 2022 – 2026)

Dragoș Buhagiar – președinte comisie

Radu Afrim

Emil Boroghină

Alice Georgescu

Marcel Iureș

153 de personalităţi ale vieţii teatrale româneşti beneficiază de indemnizaţie de merit prin UNITER. Suntem Uniunea care are alocat cel mai mare număr de indemnizaţii, date fiind categoriile variate de creatori din cadrul uniunii.

Criteriile de atribuire a indemnizaţiei de merit în domeniul teatral sunt următoarele, conform normelor metodologice de aplicare a Legii 118/2002:

  1. a) valoare artistică recunoscută public;
  2. b) vechime în activitatea teatrală şi cinematografică;
  3. c) premii obţinute în concursuri şi festivaluri teatrale şi cinematografice;
  4. d) distincţii naţionale şi internaţionale.

În vederea acordării indemnizaţiei de merit, potenţialii beneficiari, membri ai uniunii noastre, trebuie să depună la registratura UNITER următoarele documente:

  • curriculum vitae;
  • documentele care atestă îndeplinirea criteriilor de atribuire a indemnizaţiei de merit;
  • copie carte identitate;
  • copie acte studii superioare în domeniul teatrului;
  • două recomandări din partea unor personalităţii ale vieţii teatrale româneşti.

LISTA INDEMNIZAȚILOR DE MERIT

ACTUALIZATĂ ÎN 13 NOIEMBRIE 2025

  1. ALEXA VISARION – regizor
  2. ALIFANTIS NICU-VALERIU – actor, muzician
  3. ANDRIESCU MIRCEA – actor
  4. ANDRIESCU VIRGIL – actor
  5. ANTEMIR PUIU – scenograf
  6. BEREHOI LIVIU – actor, teatru de păpuşi şi marionete
  7. BITĂNESCU MIHAELA RODICA (Rodica Popescu Bitănescu) – actriţă
  8. BLEONȚ CLAUDIU-ȘTEFAN – actor
  9. BLOOS CORNELIA (Coca Bloos) – actriţă
  10. BOCĂNEŢU DOINA-MARIANA-VICTORIA (Doina Levintza) – scenograf
  11. BOCSÁRDI LÁSZLÓ – regizor
  12. BODOCHI MARIUS – actor
  13. BOER FRANCISC (Ferenc Boer) – actor
  14. BONDOC SIMONA – actriţă
  15. BOROGHINĂ EMIL ELIZIAN (Emil Boroghină) – actor
  16. BRĂDEAN MARIA DANIELA (Daniela Brădean Anencov) – actriţă, teatru pentru copii
  17. BROJBOIU CARMENCITA – scenograf
  18. BRUMUȘILĂ NINA – scenograf pictor
  19. CARAULEANU ADI – actor
  20. CARAULEANU DOINA (Doina Deleanu) actriță
  21. CARAMITRU MICHAELA (Michaela Caracaș) – actriță
  22. CORBEANU AURELIA – manager cultural
  23. CENEAN ȘTEFANIA – scenograf
  24. CERNAT ILEANA – VICTORIA (Ileana Cernat) – actriţă
  25. CHIRIAC CONSTANTIN – actor
  26. CIOABĂ MARIA (Mirela Cioabă) – actriță
  27. CIONTEA ANA – actriță
  28. CÎNTIC ILEANA-OLTIȚA (Oltița Cîntec) – critic de teatru
  29. COCIAŞ VICTORIA – actriță
  30. COCIERU ION – actor
  31. COCORA ION – critic de teatru
  32. COLAN ION – actor
  33. COLCEAG GHEORGHE (Gelu Colceag) – regizor
  34. COLPĂCEI ALEXANDRU (Alexandru Colpacci) – regizor
  35. CONSTANTINESCU MIRCEA, actor
  36. CORNIŞTEANU MIRCEA–MIHAI – regizor
  37. COȘERU EMILIAN (Emil Coșeru) – actor
  38. CREŢU MIRCEA – ALEXANDRU (Mircea Creţu) – actor
  39. CREŢULESCU TAMARA VIRGINIA (Tamara Creţulescu) – actor
  40. CROITORU ROXANA-MIRA teatrolog
  41. DABIJA ALEXANDRU – regizor
  42. DABIJA EMILIA (EMILIA DOBRIN) – actriţă
  43. DARIE PUȘA – actriță
  44. DEMIAN RUXANDRA-JAROSLAVA (Iarina Demian) – actriță
  45. DIACONU MARIA DIANA (Diana Lupescu) – actriță
  46. DIMIU CLAUDIA – cercetător ştiinţific
  47. DINULESCU CONSTANTIN – actor
  48. DINULESCU TEODORA MARIA – scenograf
  49.  DINVALE MIŞU – actor (decedat 12 noiembrie 2025)
  50. DOGARU DANIELA-MARIA (Dana Dogaru) – actriță
  51. DOGARU VALERIU – actor
  52. DUMITRESCU CATRINEL – actriță
  53. FLAMANN IRENE CATALINA – actriţă
  54. FORNA CHRISTU ANETA, actor mânuitor păpuși
  55. FRUNZĂ VICTOR-IOAN – director de scenă
  56. GALGOȚIU DRAGOȘ – regizor
  57. GEORGESCU ALICE-ANCA – critic
  58. GHEORGHIU CORNELIA ELENA – actriţă
  59. GHIȚĂ LILIANA – actriță
  60. GOLOGAN DANIELA (Miruna Runcan), critic de teatru
  61. GONŢA GRIGORE – regizor
  62. GRAND ADRIANA – scenograf
  63. HADJI CULEA VALERIU CRISTIAN – regizor
  64. HAIDUC ION – actor
  65. HALIC ALEXANDRINA ILEANA ADRIANA – actriţă
  66. HAUSVATER ALEXANDRU – regizor
  67. HOMEAG ILEANA (Leni Pinţea Homeag) – actor
  68. IEREMIA IOAN – regizor
  69. IUREŞ MARCEL – actor
  70. LAZĂR TEODORA (Dorina Lazăr) – actriţă
  71. LOHINSZKY IBOLYA (Ibolya Farkas) – actor
  72. LUCACIU ILEANA RODICA (Ileana Lucaciu) – critic de teatru
  73. LUNGEANU MIHAIL – regizor
  74. LUPAN LILIEANA (Liliana Lupan) – actriţă
  75. LUPU PETRU (Petre Lupu) – actor
  76. MANDACHE RODICA – actriţă
  77. MĂNIUŢIU MIHAI – regizor
  78. MANOLACHE ANICA RODICA (Rodica Negrea) – actriță
  79. MANOLACHE LIVIU – actor
  80. MANŢOC IULIANA-FLORENTINA-PARASCHIVA  (Lia Manţoc) – scenograf
  81. MARCU VIRGINIA ITTA – actriţă
  82. MAREȘ DORU-ION – critic
  83. MARINOF MARIAN – artist acrobat de circ
  84. MATEESCU DELIA-OLGA – actriță
  85. MAXIM CAMELIA – actriță
  86. MAZANITI TEODORA (Irina Mazanitis) – actriţă
  87. MĂLAIMARE MIHAI ADRIAN – actor
  88. MĂLĂELE HORAŢIU VALENTIN – actor
  89. MĂRCULESCU ADELA MARIA (Adela Mărculescu) – actriţă
  90. MIHĂIŢĂ GHEORGHE (George Mihăiţă) – actor
  91. MIHUŢI MARIA (Mariana Mihuţ) – actriţă
  92. MIREA DOBROVICI VIRGINIA (Virginia Mirea) – actriţă
  93. MIU MARIA – scenograf
  94. MODOLA DOINA-ANTONIA-IOANA (Doina Modola) – critic de teatru
  95. MORARIU MIRCEA – critic
  96. MORGENSTERN EMILIA-MAIA-NINEL – actriță
  97. MUREŞAN LARISA STASE – actriţă
  98. NAVROT LIANA (Liana Mărgineanu Navrot) – actriţă
  99. NECULCE ANCA – actriţă
  100. NICULESCU DELLAKEZA VALERICĂ – actor
  101. NIȚU GELU – actor
  102. OGĂŞANU VIRGIL – actor
  103. OPRESCU ARMAND, artist de circ acrobat
  104. PAP GRĂDINARU DOINA IOSEFINA (Doina Papp) – critic de teatru
  105. PARHON IOAN (Ion Parhon) – critic de teatru
  106. PATLANJOGLU LUDMILA-VIORICA – critic de teatru
  107. PĂCURAR DORU-ALEXANDRU – scenograf
  108. PELLEA OANA-DAIANA (Oana Pellea) – actriță
  109. PEPINO CRISTIAN – regizor
  110. PETROVICI VIORICA – scenograf
  111. PIERSIC FLORIN – actor
  112. POP ELISABETA (Vetuţa Pop) – critic de teatru
  113. POPA VIOLETA-CORNELIA (Violeta Popa) – critic de teatru
  114. POPESCU ADRIANA-MARIA-ELENA (Adriana Popescu) – critic de teatru
  115. POPESCU GABRIELA actriță
  116. POPESCU MARINELA – actriță
  117. POPESCU TAMARA – actriță
  118. PREDA GENOVEVA – actriţă
  119. PURCĂRETE SILVIU CONSTANTIN – regizor
  120. RĂDESCU NEAGU-OLTEA-VLAD, actor
  121. RĂDUCANU MIRIAM – actriţă
  122. RĂILEANU CORNEL – actor
  123. RÂLEA MARIAN GABRIEL (Marian Râlea) – actor
  124. REBENGIUC VICTOR – actor
  125. REPAN ALEXANDRU – actor
  126. ROGIN VIRGINIA, actriță
  127. ROTARU MARILENA – jurnalist cultural
  128. RUS LIVIUS – actor
  129. RUSU MIRCEA – actor
  130. SANDU MIHAI-GRUIA – actor
  131. SÂRBU MARIA – jurnalist cultural
  132. SCORADEȚ VICTOR-MARIAN (Victor Scoradeț) – critic de teatru
  133. SIMINIE IOAN – actor
  134. SITARU VALERIA, actriță
  135. ȘERBAN ANDREI-GHEORGHE regizor
  136. ȘIRLI VASILE, compozitor
  137. TAVITIAN ANAID – critic și teoretician teatral
  138. TODEA ANA-MARIA – actriţă, teatru pentru copii
  139. TOMPA GABOR – regizor
  140. TRANDAFIR ADRIANA-RODICA, actriță
  141. TUDOR GHEORGHE – actor
  142. ŢINTEA JULIETA – critic de teatru
  143. UDRESCU NINA – actriță
  144. VISU GHEORGHE – actor
  145. VIŞNIEC MATEI – dramaturg
  146. VITCU DIONISIE – actor
  147. WERNER MIHAELA-SABINA (Mihaela Arsenescu Werner) – actriță
  148. ZAMFIRESCU GHEORGHE-FLORIN (Florin Zamfirescu) – actor