de Uniter Thursday, 9 October 2025
O personalitate remarcabilă a culturii române, un erudit al scenei și un fin cunoscător al teatrului, Constantin Paiu a fost pentru generații întregi de studenți și colegi un reper de eleganță intelectuală, generozitate, delicatețe umană și rigoare academică.
A activat ca profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, fiind autorul unor lucrări esențiale pentru studiul teatrului românesc și universal:
„Școala ieșeană de teatru”, „Rebreanu, omul de teatru”, „Confidențe la Arlechin”, „Repere în teatrul antic grec și latin” sunt doar câteva dintre titluri.
„Un hâtru plin de glume, gospodăros nu-i fie de deochi şi înţelept de ai tot sta să-l asculţi, Constantin Paiu, bădia Costache, e un rostitor cum nu sunt mulţi. Cu glasu-i aşezat, timbrat cum se cuvine şi vorba mustind de umor, agrăirile lui cu inflexiuni de povestaş de demult sunt o delectare. Are omul un dichis în felul cum potriveşte spusele, ale lui sau ale altora, în aşa fel încât să-şi păstreze coloritul şi miezul de înţelepciune. Toate astea învelite într-o bună dispoziţie ce se transmite, neapărat, publicului care îl urmăreşte.” scria despre el criticul Florin Faifer, în cuvinte care îi surprind cu finețe spiritul.
Rămas în amintirea tuturor ca o voce distinctă în critica de teatru și ca un om cu un simț unic de a ști când să se retragă din „scenă”, Constantin Paiu lasă în urmă o moștenire culturală durabilă și un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut.
Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu, o pot face la Capela privată Daniel și Anca (Strada Eternitate nr. 119, Construcția C1, Iași) pe parcursul zile de joi, 9 octombrie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.



