„Aplauze în formă de țipăt de pescăruș” – trecere în revistă a reprezentațiilor spectacolului „Seaside Stories” la Gala Premiilor Uniter 2023

Seria de reprezentații ale spectacolelor nominalizate pentru Cel mai bun spectacol al anului 2022 se încheie odată cu „Seaside Stories”, pe 9 și 10 iunie 2023, la Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara. Punerea în scenă îmbină amprenta regizorală a lui Radu Afrim cu prospețimea actorilor de la Teatrul de Stat Constanța, într-o întâlnire specială pe malul mării și, cu ocazia acestui showcase, la Gala Premiilor UNITER 2023 în cadrul Timișoara 2023. Capitală Europeană a Culturii.

„Aplauze în formă de țipăt de pescăruș” – trecere în revistă a reprezentațiilor spectacolului „Seaside Stories” la Gala Premiilor Uniter 2023

Programul din această săptămână a inclus, pentru prima dată în anticiparea Galei, câte două vizionări ale spectacolelor care concurează pentru titlul de Cel mai bun spectacol, printre care și „Oedip Rege” (în regia lui Declan Donnellan la Teatrul Național „Marin Sorescu” de la Craiova) și „Antonin Artaud. Familia Cenci” (în regia lui Silviu Purcărete la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” de la Iași).

„Seaside stories” se bucură de 4 nominalizări în acest an: Cel mai bun spectacol, Cel mai bun actor în rol secundar (Theodor Șoptelea), Cea mai bună actriță în rol secundar (Nina Udrescu) și Debut (scenografia semnată de Theodor Cristian Niculae) – categorii la care artiștii pot fi susținuți prin Pariul publicului.

Punerea în scenă servește drept o culegere de trăiri pe care le-a înghițit sau la care a fost martoră marea, redată în dualitatea ei continuă: marea cea cu porumb fiert, cu bikini colorați, o grămadă de nisip înghițit, mahmureli și iubiri care se topesc ca înghețata, și marea cea amenințătoare în infinitatea ei, din lacrimi și sare, înecătoare, în care te temi să nu te pierzi. Ca toate cărțile poștale trimise din Constanța într-o săptămână de sezon estival, momentele încheagă un întreg eseu teatral despre oameni, expuși doar în bikini, în plin test de personalitate scos dintr-o revistă de beauty & lifestyle. Oameni care își amintesc, care resimt, care se schimbă ca valurile nesfârșite.

 

 

Atât de maraton de vibrație și de culoare neobosită, de poftă de joc, cultură pop și de pulsație tânără este „Seaside Stories” pe cât este și rană deschisă a ceea ce înseamnă să fii ființă umană, oferind bucăți de intimitate, cu indulgență și adâncime de pe fundul mării, pesemne. Fresh ca o limonadă cu mentă și ca un meme, la care se face trimitere cu aplomb, cu geniu comic, dar, în același timp, și această experiență transformatoare, senzuală și stranie, mănunchiul de poeme-monoloage fluidizate se transformă, grație dinamismului și prezenței deosebite ale trupei de actori, în adevărate ping-pong-uri ale actoriei și mișcării scenice, contradictorii și de o frumusețe violentă, deopotrivă burlescă și poetică – prin urmare, neobișnuit de sinceră și de cuprinzătoare.

Montarea are în ADN ceva de viață nealterată, de lirism dezbrăcat de bucle, care nu se ascunde după rimă. Aproape miroase a aer sărat și a suc la suprapreț în sala de spectacol. Aproape îi cresc pene lui Theodor Șoptelea (care interpretează, periodic, un pescăruș, mascotă și leitmotiv al „Seaside Stories”), într-o metamorfoză-compoziție de specie care lasă mult în spate caricatura și, cu un umor deosebit, izvorât din dedicare drăcească, care devine ceea ce Nina Zarecinaia n-ar putea niciodată să fie. Aproape o arde soarele-reflector pe Cătălina Mihai, iureș de farmec și de chimie cu scena, cu o siguranță de sine dezarmantă și real talent. Aproape te plesnește pe tine altercația prin care trece Andrei Bibire, livrată ca un pumn, cu atâta verosimilitate.

 

 

Succint, dar cuceritor și diafan, Nina Udrescu interpretează, fără cuvinte, cu gesturi fine, și cu sugestia la degetul mic, o mamă captivă în capul ei, la un picnic pe plajă, și care, în ignoranța ei, în incapacitatea ei, nici nu observă că i se îneacă fiica. Scena, narată lucid de Cristiana Luca, relevă o bucată de adevăr emoționant și subtil despre relațiile dintre noi, despre apropieri și depărtări, și despre felurile în care nu ne vedem și nu ne ajutăm reciproc. Și este numai una dintre multele urme pe care le lasă „Seaside Stories” ca prin nisip, în suflet.

Prezență constantă și patroana barului „La aroganta” de pe plajă, Mirela Pană (Lili) ne este gazdă, la fel de bine pe marketing (pentru doar 15 lei în plus, poate să îți deschidă sticla cu ochiul), umor băgător-în-seamă, și, pe sub pardesiul unei business woman călită de viață, sensibilitate și generozitate. Toate acestea se întâmplă pe plaja lui Theodor Cristian Niculae, care a sintetizat scenografic faleza, de la Năvodari la Vama Veche, într-un petic de scenă bine distribuit și brici ca funcționalitate. Cele șase ecrane care țin loc de mare și care fac cu ochiul spre convenție și digitalizare, dar proiectează un univers ambiental valoros, dovada repetițiilor pe plajă între actori și Radu Afrim – repetiții care par o amintire specială și formatoare, la baza unei experiențe teatrale speciale.

Într-un bulgăre alunecos de nisip, voioșie și candoare, echipa artistică „Seaside Stories” reușește să aducă o fracție din litoralul românesc peste vremea ploioasă de la acest început de vară din Timișoara, și face, astfel, cea mai bună reclamă Mării noastre Negre. Nimic mai potrivit pentru repertoriul Teatrului de Stat Constanța decât acest spectacol ca o carte de vizită pentru o trupă atât de fresh; spectacol ca un concediu, ca un colac de salvare pentru inimă, cu un dozaj fin între comedie și emoție –amândouă cu șarm afrimian incontestabil.

 

Text: Raluca Cîrciumaru

Foto: Andrei Gîndac

 

 

 

Seaside Stories

Autori:

Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija

Regia, scenariul, universul sonor: Radu Afrim

Scenografia: Theodor Cristian Niculae

Asistent regie: Mara Oprea

Lighting design: Cristian Niculescu

Video: Andrei Dermengiu, Marian Adochiţei, Radu Afrim

Asistent scenografie: Paula Rusu

Montaj: Andrei Dermengiu

Make-up artist: Arina Cocoș

Distribuţia:

Liliana Ghiță / Mirela Pană, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Cătălina Mihai, Iulian Enache, Laura Iordan, Liliana Cazan, Mihaela Velicu, Alina Manțu, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Nina Udrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Alex Burcă, Anaïs Agi-Ali

Producător: Teatrul de Stat Constanța

Durata: 3h (cu pauză)

Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză