CONCURS DE DRAMATURGIE ROMÂNEASCĂ ÎN FNT 2023

Cea de-a 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se va desfășura în perioada 20-29 octombrie 2023 la București, anunță lansarea unui concurs de piese scurte (10 minute la lectură), pe o temă la alegerea participanților și participantelor.

CONCURS DE DRAMATURGIE ROMÂNEASCĂ ÎN FNT 2023

Concursul este dedicat autoarelor și autorilor la început de drum, textelor care își propun să sondeze teme și formate ale dramaturgiei prezentului și viitorului.

Juriul care va selecta piesele scurte este format din Bogdan Georgescu, Petro Ionescu și Elise Wilk, ale căror texte de teatru sunt montate atât în țară, cât și în străinătate, în teatre de stat și în teatre independente.

În urma selecției, autorii și autoarele selectați/selectate vor participa la un atelier de scriere dramatică ținut de Bogdan Georgescu, Petro Ionescu și Elise Wilk (întâlniri individuale și colective), în cadrul căruia vor primi feedback și își vor putea dezvolta piesele trimise la concurs.

Textele selectate vor fi prezentate sub forma unor spectacole-lectură în cadrul Festivalului Național de Teatru 2023 și publicate pe www.liternet.ro. Prin promovarea dramaturgiei actuale locale, FNT își propune să ofere un cadru de susținere și vizibilitate textului nou.

Calendarul concursului și întâlnirilor:

  • 10 august: deadline piese de 10 minute
  • 24 august: anunțarea selecției
  • 25 august-25 septembrie: întâlniri online cu Bogdan Georgescu, Petro Ionescu, Elise Wilk
  • 2-5 octombrie: întâlnire finală cu autorii/autoarele și regizorii/regizoarele care vor monta spectacolele-lectură în FNT

 

Cerințe în vederea participării la concurs:

  • CV al autoarei/autorului
  • Piesa scurtă
  • Declarație de conformitate (Subsemnata/Subsemnatul declar că textul… îmi aparține și mă oblig ca, în cazul în care voi fi selectat/ă, să particip la atelierele de scriere dramatică).

Documentele vor fi trimise pe adresa de mail: dramaturgie@fnt.ro.

Curatorii FNT, 

Mihaela Michailov

Oana Cristea Grigorescu

Călin Ciobotari