Gala Uniter: ce nu s-a văzut la televizor

E aproape amurg la Oradea, în mai puţin de trei ore va începe Gala Premiilor Uniter, ediţia a XXIV-a.  Dăm târcoale Teatrului de Stat, care găzduieşte şi Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti. Aşa e la Oradea. Oraşul e bilingv, e multicultural şi îşi poartă cu demnitate fabuloasa moştenire multiplă.

Gala Uniter: ce nu s-a văzut la televizor

de Andrei Crăciun, Dan Boicea

Fotografii: Adi Bulboacă

Se aşterne covorul roşu. Muncitorii se îndeamnă unul pe altul să fie mândri că participă la punerea acestui covor. Ne gândim la toţi aceşti oameni din umbră, pe care nu îi cunoaşteţi, dar fără de care orice Gală şi-ar pierde strălucirea.

Timpul nu mai are răbdare nici la Oradea, încep să apară participanţii. Alteţa Sa Regală Principesa Maria (cea mai tânără dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai I), artişti de tot felul, actori, regizori, regizoraşi, scenografi, poeţi, critici de teatru, ziarişti (aceştia pot fi uşor recunoscuţi după faptul că nu poartă costum de haine şi pentru că întotdeauna sunt la serviciu), iubitori de teatru, oaspeţi de peste hotare (se remarcă superba actriţă Jacqueline Bisset, care urmează, de altfel, să înmâneze cel mai important premiu al serii – premiu pentru cel mai bun spectacol).

E o mare familie, cehoviană dar tot familie, teatrul românesc. Există şi opozanţi radicali ai Galelor UNITER, aceştia însă lipsesc în această seară. Nu sunt incidente. Nu se strigă de nicăieri Demisia! Se rezumă astfel acţiunile protestatarilor: dar de ce nu vin, dragă, aici să spună pe scenă ce nu le convine?, de ce nu-şi fac ei uniunea lor? Întrebarea nu primeşte răspuns.

Îi privim pe cei ce sunt: Marius Manole la costum, dar fără cravată, Marian Râlea la costum şi cu papion, Florin Piersic Jr. la bluză cu anchior generos, regizorul Cristi Juncu, relaxat, la pulover. Doamne şi domnişoare etalează splendide rochii de seară, despre care nu vă putem oferi detalii, fiindcă ne lipseşte cultura vestimentară necesară (nu am fi în stare nici să discernem culoarea superbei rochii de gală a criticului de teatru Maria Zărnescu).

Urmează o seară lungă. Ne gândim că, totuşi, noi, gazetarii, nu avem o asemenea gală şi că teatrul din România, în care există atâtea şi atâtea direcţii, grupări, orgolii, secte, triburi, clanuri, găşti, familii, motive închipuite (sau nu) de ură totuşi – uite! – are. Prin însăşi faptul că există, Gala Uniter e deja un succes. Căci nu e deloc uşor să umpli un teatru cu atâţia artişti. Nu-s doar clişee. E adevărul: artiştii sunt vanitoşi, artiştii sunt orgolioşi, artiştii se iubesc şi se sfâşie între ei cu pasiune, ca şi cum chiar ar conta.

Click aici pentru a vedea lista câștigătorilor Galei Premiilor UNITER 2016

Sunt peste şase sute de locuri în Sala Mare a Teatrului Regina Maria. E plin. E adevărat – contează şi cei care nu se află aici. Dar contează şi cei care se află. Nu pluteşte în incintă un aer de revoltă. Chiar nu.

Oamenii sunt fericiţi să se revadă, cei în etate îşi râd de beteşugurile vârstei, se bârfeşte, se vorbeşte mult cu dragă, se spun banalităţi, există şi frumoase momente de sinceritate, se aud des gratulări reciproce: maestre!, maestre!, există ironie, există autoironie, se evocă amintiri emoţionante, se plânge uşor. Probabil că la fel e şi la o gală a celor mai buni contabili, dar nu am fost la galele contabilor, nu cunoaştem.

O artistă, deja ambetată, întreabă dacă nu s-a dat deja drumul la şampanie – nu se dăduse. Alţii abia aşteaptă berea de după – atunci, spune legenda, începe cu adevărat gala!, şi chiar aşa e. Mulţi doar constată toate câte se petrec şi nu spun nimic.

Aspecte: un tânăr actor, june prim, bărbat bine, ne mărturiseşte că, dincolo de ce ştim şi noi de la televizor, din cinema şi din teatru, şi anume că actriţele sunt îndeobşte femei superbe, mai există o categorie, un inepuizabil rezervor de splendoare, ascuns muritorilor de rând: lumea coregrafelor. Ca să ştiţi: coregrafele!, studentele la coregrafie!

Locurile pe scaune sunt precizate prin foi A4, lipite cu scoci. Dar nu se respectă. Artiştii mai schimbă foile, ca să stea unii lângă alţii, în funcţie de afinităţi. E firesc.

Acum, ce să vă povestim, din sală s-au văzut câteva momente de o categorică frumuseţe: când Luminiţa Gheorghiu a primit premiul pentru întreaga carieră şi a fost aplaudată în picioare de întreaga sală, când a nins pe ecran peste chipurile şi numele celor care au plecat – atunci s-a aşezat o tăcere copleşitoare, fiindcă noi toţi, şi cei din teatru, şi cei de acasă, şi cei cărora nu le pasă de teatru, noi toţi nu vom mai fi. Şi – din nou – sunt puţine meserii în care se întâmplă asemenea reverenţe postume, sunt puţine lumi care se gândesc la asta fie şi câteva clipe. Fiind fragil, fiind efemer, întâmplându-se întotdeauna în direct, teatrul a decurs firesc înspre o arhivă sentimentală inacesibilă altor domenii.

Click pe imagine pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment. Foto: Adi Bulboacă

13198464_10153669757286295_2727437703707384506_o (1)

De multe ori s-a oftat şi aplaudat în acelaşi timp: când Ion Caramitru a cântat alături de Dan Andrei Aldea refrenul din Cântecul bufonului (al cărui refren s-a viralizat intern) când Vladimir Găitan a spus că speră să mai apuce şaptezeci de ani. Sau când Eugen Ţugulea, care slujeşte de şaizeci de ani teatrul orădean şi tocmai primise un premiu special pentru o viaţă dedicată teatrului şi poeziei, s-a oprit în marginea scenei şi nu a mai coborât până când nu s-a stins corul de aplauze.

O sală de teatru nu e un stadion, dar s-a mai strigat ironic un Bravooo!, mai ales când se invoca starea de graţie a sfintei scânduri, s-a mai aplaudat au contraire, s-au mai bătut pumni în piept, gazdele şi-au susţinut energic favoritul pentru cel mai bun actor în rol principal: Richard Balint. Richard nu a câştigat.

Cine au fost cei mai aplaudaţi oameni? Poate că spune şi această intensitate ceva. Cei mai aplaudaţi oameni ai serii au fost: Luminiţa Gheorghiu, Marius Manole, Richard Balint, Vladimir Găitan, Dorina Chiriac, Marian Râlea. Unii au plecat acasă cu trofee, unii nu (e o expresie – au plecat acasă -, căci petrecerea s-a prelungit până în zori, în diferite localuri, şi puţini sunt cei care s-au încumetat direct în camere). Cu toate acestea, nu s-au putut consemna scandaluri. Boema prezentului e o boemă calmă.

Gala Uniter s-a terminat, dar nemulţumirile şi elogiile vor continua, ele nu se încheie niciodată. E rece noaptea la Oradea şi artificii nu spintecă întunericul. Teatrul românesc aşteaptă lumina unei noi dimineţi.

Click pe imagine pentru a vedea o GALERIE FOTO de la eveniment. Foto: Maria Ștefănescu

IMG_0476