In memoriam ANDREI BELGRADER (31 martie 1946 – 22 februarie 2022)

Marți, 22 februarie, a încetat să mai spună povești ANDREI BELGRADER, regizorul interzis de cenzură în România anilor `70. Un creator mai puțin cunoscut în România și atât de premiat peste hotare.

In memoriam ANDREI BELGRADER (31 martie 1946 – 22 februarie 2022)

La doi ani după ce emigrează în America (1976), montează primul spectacol, „Woyzeck”, la Changing Space din New York. Redăm aici doar câteva dintre spectacolele lui ANDREI BELGRADER, considerate remarcabile de critica de specialitate: „Ubu-rege”, „Slugă la doi stăpâni”, „Nepotul lui Rameau”, „Cântăreaţa cheală”, „Scaunele”, „Măsură pentru măsură”, „Cum vă place”, „Troilus și Cressida”. Pentru „Aşteptându-l pe Godot” în 1982 Colegiul Criticilor din Boston îi acordă premiul pentru cel mai bun spectacol şi premiul pentru cea mai bună regie.

A lucrat pe Off Broadway, a montat și în Norvegia, unele din spectacolele sale au participat la Festivalul de la Edinbourgh, iar altele au avut turnee la Londra. A fost profesor la opt universități, printre care Yale University, Juilliard School și University of Southern California. A regizat și episoade din seriale TV precum „Monk” și „Intenţii criminale” la NBC, sau „Coach” la ABC.
În 2009 revine în România și montează „Tartuffe” la Teatrul Național București.
Un spectacol de succes cu muzică originală de Nicu Alifantis, coregrafie semnată de Păstorel Ionescu, scenografia Irina Solomon. Textele cântecelor: Andrei Belgrader.

Într-un interviu acordat criticului de teatru Ileana Lucaciu în iunie 2009, Andrei Belgrader spunea despre viitorul spectacolului „Tartuffe”: „Îmi place enorm ce fac, dar nu ştiu dacă voi putea finaliza totul în timpul pe care mi l-am propus pentru că se lucrează foarte încet faţă de cum sunt eu obişnuit. Îmi plac extraordinar actorii – Horaţiu Mălăele, Ana Ciontea, Magda Catone, Alexandru Georgescu, toţi cei din distribuţie. Fiecare lucrează însă altfel. Am învăţat de la David Esrig o rigurozitate pe care vreau să o aplic. Am o veneraţie pentru ceea ce m-au învăţat profesorii mei. Niciunde în lume nu găseşti astfel de dascăli, de talia celor pe care i-am avut eu. Sunt considerat în America unul din cei trei profesori importanţi, dar niciunul nu suntem ca David Esrig şi Radu Penciulescu. La Naţional nu am timp să prelungesc mai mult repetiţiile. Sper să le termin până în iulie. Voi veni apoi în septembrie pentru o săptămână, maximum două, să finalizez spectacolul.”

Spectacolul a avut prima reprezentație în 3 octombrie 2009, cu multiple reprezentații în stagiunea 2009-2010. Un spectacol oferit, poate, tribut publicului pentru anii în care a lipsit din România.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei și celor care l-au cunoscut!