ION CARAMITRU

(9 martie 1942 – 5 septembrie 2021)

ION CARAMITRU

Acum, cele mai potrivite cuvinte ni se par a fi ale lui.
Dumnezeu să-l odihnească!

Despre cum se mișcă lumea.
Despre ce vor oamenii.
Despre ce sunt ei.
De când se nasc și până vor muri
Și chiar și mai târziu.
Astă seară am ajuns aici.
Mâine o luăm de la-nceput.

(Ion Caramitru – Gala UNITER 2005)

Teatrul poartă în fiinţa lui mesajul veşniciei.

Urmând ciclul existenţei, dând viaţă personajelor lui etalon, Teatrul îşi asumă drept de viaţă şi de moarte asupra fiinţelor de fum pe care le însufleţeşte. Ele trăiesc încremenite între coperţi de carte şi aşteaptă răbdătoare mâinile dibace care să le pună în mişcare, să le facă să respire, să se lupte şi să moară pentru a învia din nou, de fiecare dată când cineva deschide Cartea.

Mă uit cu nostalgie în urmă şi revăd ca într-un caleidoscop miile de personaje ale Teatrului Universal şi regret nespus că am întruchipat pe scenă doar câţiva regi şi prinţi sau câţiva oameni simpli care au vrut să schimbe lumea aşa cum mi-aş fi dorit. Am mers cu ei până la capăt şi i-am adus, întregi la minte, să-şi susţină cauza în arenă.

Este loc în Teatru pentru toţi cei care au talent. Cred, însă, că pentru a face Teatru adevărat şi viu e nevoie de mai mult. Pasiune?, spun unii. Sacrificiu?, alţii. Şi una şi alta, dar, mai ales, implicarea lui adâncă în realitatea zilei, în analiza vremurilor pe care le trăim, în politica de zi cu zi. Vocaţia Teatrului este construcţia unei lumi mai bune, cu drept de preempţiune asupra bunurilor omenirii pe care trebuie să le întoarcă spre folosinţă generaţiilor care se succed.

(Ion Caramitru – Gala UNITER 2013)

 

UNITER