Răzvan Mazilu explică de ce este „West Side Story“ manifestul unei generații

Coregraful Răzvan Mazilu, regizorul spectacolului „West Side Story“, prezentat aseară în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a explicat într-o conferință de presă de ce este producția „manifestul unei generații“.

Răzvan Mazilu explică de ce este „West Side Story“ manifestul unei generații

„West Side Story“, producția Festivalului Național de Teatru 2014 și a UNITER, după o idee a directorului festivalului, Marina Constantinescu, s-a jucat aseară în FITS și mai are o reprezentație în seara aceasta, de la ora 22.00, la BRD Scena 9.

Invitat să vorbească despre spectacolul său, într-o conferință de presă moderată de Octavian Saiu, și avându-l alături și pe coregraful israelian Amir Kolben, Răzvan Mazilu a explicat de ce este „West Side Story“ „manifestul unei generații“.

„«West Side Story» este o idee foarte provocatoare și îndrăzneață a directorului Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu, pe care mi-a «aruncat-o» anul trecut. Ea se referă în primul rând la a demonstra că avem în România o generație de tineri actori căreia trebuie să i se dea o șansă, într-un sistem teatral care de foarte multe ori nu oferă șanse, nu oferă posibilități de evoluție sau de dezvoltare pentru tinerii actori.

Foarte mulți actori termină facultățile de teatru, iar sistemul nu le oferă foarte multe oportunități. Și atunci, am gândit acest spectacol ca pe un manifest al unei generații care dorește să-și afirme talentul, puterea creatoare, energia, speranțele, dorința de a face teatru, dorința de a trăi frumos prin teatru, dorința de a se exprima nu doar prin verb, ci și prin mișcare, voce, cântec. Este idealul nostru de actor total care este foarte interesat de procesul prin care poate să-și dezvolte mijloacele de expresie artistică, mai ales într-un gen, muzicalul, care se află la început de drum în România“.

Răzvan Mazilu consideră că „West Side Story“ are o partitură foarte grea și un text provocator, care, deși este creat acum mult timp, în anii 60, își arată actualitatea. „O echipă de actori tineri încearcă să demonstreze că teatrul și dansul transcend problemele și ne unesc. Mai încearcă să arate că aceste lucruri nu sunt doar clișee, nu sunt doar vorbe mari, și întotdeauna, chiar dacă teatrul nu schimbă imediat o întreagă lume, măcar adună oamenii laolaltă și îi face să mediteze preț de două ore, cât durează un spectacol, la condiția și la problemele lor“.

„Proiectul «West Side Story» a avut această importantă misiune a generozității, a împărtășirii cu ceilalți, a generozității față de această tânără generație față de care suntem toți responsabili și a generozității față de public“.

Răzvan Mazilu

„Chiar dacă pe moment publicul nu conștientizează clar ceea ce i se întâmplă, cred că undeva, subliminal, mai mult sau mai puțin concret, ceva se schimbă în prejudecată, în mentalitate, în punctul de vedere și nu voi obosi niciodată să cred în această misiune a noastră, a artiștilor, a artei, în general, de a schimba ceva. Am învățat generozitatea asta de la artiștii cu care am lucrat și cred că trebuie s-o dai mai departe.

De aceea m-am bucurat că Marina Constantinescu a avut această idee în care noi nici nu mai contam, în care nici ea, nici eu, nici dirijorul Gabriel Bebeșelea, care este unul dintre cei mai buni dirijori români la ora actuală, nu mai contam, ci contau ideea, mesajul, contau ceilalți, contau tinerii“, a mai declarat Răzvan Mazilu.