Amelia Toaxen: „Îmi doresc orice fel de rol, numai bătăi de cap să-mi dea”

Amelia Toaxen s-a calificat (alături de colegii ei Raul Hotcaş, Corina Vişinescu şi Radu Tudosie) la Gala HOP de la Costineşti cu un spectacol inspirat din “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Textul poartă numele “Da da Vacanţa!”.

Amelia Toaxen: „Îmi doresc orice fel de rol, numai bătăi de cap să-mi dea”

INTERVIURILE HOP www.uniter.ro îi prezintă pe tinerii actori care au câștigat preselecția de la București. Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort.

banner-bun

Un scurt  CV: când ai absolvit? Unde? 

Am absolvit în 2012 la Universitatea de Arte, Tîrgu-Mureş, la clasa profesoarei Dana Lemnaru şi a asistentului Liviu Topuzu.

Cu ce text ai venit la selecţia HOP?

Alături de colegii mei de la grup, ne-am folosit de fragmentul din piesa „Steaua fără nume”, în care profesorul Miroiu descrie – adresându-i-se domnişoarei Cucu – gara ca fiind o mare.

Ai mai fost şi în anii anteriori la HOP?

Nu, nu am mai fost.

Ai avut emoţii la selecţia HOP de la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB)?

Sigur, am avut emoţii, mari emoţii, m-am calmat destul de repede după ce am început să mă bucur de moment şi să respir!

Ce ţi-au spus membrii juriului şi cum ţi s-au părut opiniile lor referitoare la prestaţia ta? Ai încercat/vei încerca să le pui în practică până la Gala din septembrie?

Cred că membrii juriului s-au bucurat de prezenţa şi de momentul nostru. Ulterior am aflat o opinie de la Iris Spiridon pe care vom încerca să o punem în aplicare pentru îmbunătăţirea momentului final.

În ce piese ai jucat/ joci în prezent? Ce roluri ai interpretat până acum?  Există unul care îţi place în mod deosebit?

Fiind angajată de două stagiuni la Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu din Petroşani, am jucat în 28 de spectacole (adulţi şi copii). Am avut şansa să învăţ, să mă joc, să funcţionez în diferite circumstanţe. Rolurile au fost numeroase, tipologii diferite, asta m-a încântat. Cel mai mult îmi plac personajele urâte care de fapt sunt foarte frumoase, personajele mici, episodice. Am mai multe care îmi plac, dar într-un mod deosebit Olympe din spectacolul “Dama cu Camelii”, Alice din spectacolul “Borderline”,  Antoinette, servitoarea din “Puricele în ureche”.

Care sunt actorii români pe care îi admiri?

Îmi admir colegii de generaţie sau un pic mai mari, pe care i-am întâlnit la Tîrgu-Mureş, la Petroşani, la Tîrgu-Jiu, la Satu Mare, la Oradea.

Ce actriţă/ actor străin îţi place? De ce? Înce film/spectacol te-a impresionat în mod deosebit?

Charlotte Gainsbourg este actriţa care m-a impresionat pentru rolurile făcute în filmele lui Lars von Trier! Goldie Hawn îmi place tare mult pentru filmele din ani ‘70-`80, în special filmul “Butterflies are free”. Mi-au plăcut cele două fiindcă sunt două extreme – simplitate şi complexitate.

De ce te-ai făcut actriţă?
M-am făcut actriţă pentru că m-am îndrăgostit de un acel ceva, nu stiu exact ce, nu pot să definesc, după care am simţit că asta vreau, mai târziu am ştiut că îmi doresc din ce în ce mai mult, şi acum sunt în procesul de a pune o cărămidă la temelia teatrului; mai târziu sper să o întăresc.

Cum te visezi peste cinci ani? Dar peste zece?

Făcând acelaşi lucru, poate mai bine, mai înţelept, mă visez mai puternică, mai încrezătoare, peste zece, sper cu o familie!

Îţi mai aminteşti cum a fost prima zi de facultate?

Nu am cum să uit prima zi de facultate, pentru că am întârziat la ora de balet de la 8 dimineaţa, mai exact am ajuns chiar la sfârşitul ei şi de atunci până azi şi în continuare, în faţa profesoarei de mişcare am fost, sunt şi o să fiu colega cea nouă!

Ne poţi spune o amintire semnificativă din anii de facultate?

Primul examen din anul întâi la actorie, când m-am blocat vreo 40 de secunde… în care inima mea era chiar pe pereţi, mi-a fost foarte ruşine, dar m-am bucurat că am greşit! În felul acesta am învăţat să fiu conştientă şi de organismul meu, care, ieşind din mecanismul repetiţiilor, s-a trezit înconjurat de public şi a început să trăiască. Voiam ca de atunci încolo să greşesc, dar să fiu stăpână pe situaţie, şi am mai greşit!

Ce ţi se pare cel mai greu în această profesie?

Arta e infinită… întotdeauna vei putea mai bine, asta mi se pare o sarcină grea dar e şi singura motivaţie pentru care nu mă dau bătută şi pentru care sunt prezentă. Un alt lucru greu şi trist e că, de multe ori, îmi pare rău când actorii uită să fie şi spectatori.

Da Da Vacanta_foto_andrei_gindac_154 (27)

Ai de făcut vreun reproş profesorilor/unui profesor din aceşti ani de şcoală? Dacă ai putea să schimbi ceva în sistem, cu ce anume ai începe? 

Dacă am avut reproşuri le-am făcut la momentul potrivit. Nu prea sunt în măsură să vorbesc, să arunc cu pietre în sistem pentru că îi tot rezist.

Ce rol ţi-ar plăcea să ţi se ofere în viitorul apropiat?

Îmi doresc orice fel de rol, numai bătăi de cap să-mi dea! Totuşi, nu neg că mi-ar plăcea un rol de servitoare, Frosa din “Idolul şi Ion Anapoda”.

Dacă s-ar fi dat note la selecţia HOP, iar tu ai fi fost în juriu, ce notă ţi-ai fi dat?

Wow, părinţii m-au învăţat să nu mă ghidez după note şi orice fac să fac pentru mine şi cunoştinţele mele. Şi au avut dreptate. Aşa că se aplică şi aici… Dar dacă ar fi, mi-aş convinge colegii de juriu să renuţăm la regula cu notele.

„M-am făcut actriţă pentru că m-am îndrăgostit de un acel ceva, nu stiu exact ce, nu pot să definesc.”

Amelia Toaxen, actriţă

Foto: Andrei Gîndac

****************************************************************************

În zilele de 15, 16 şi 17 iulie a.c. UNITER a organizat preselecţia pentru Gala Tânărului Actor – HOP. Juriul a fost format din: Radu Afrim, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabi Lupu și Iris Spiridon.

Anul acesta, cei 27 de tineri concurenţi aspiranţi, la Costineşti, la titlul de „Cel mai bun tânăr actor” vor fi priviţi şi notaţi de: actorul, muzicianul şi compozitorul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, actriţa şi directorul Teatrului Evreiesc de Stat Maia Morgenstern, scenografa Iuliana Vîlsan şi cântăreaţa şi profesoara de jazz Luiza Zan.

8 – 11 septembrie. Vox Maris Grand Resort Costineşti. Director artistic: Radu Afrim.