Anca Emilia Badea: „Cel mai greu mi se pare să te păstrezi pe tine însuţi“

Anca Emilia Badea se numără printre tinerii actori care au fost selectaţi pentru toamnă la Gala HOP. S-a prezentat anul acesta pentru prima oară la preselecţie, cu textul „Hamlet – fragmente de ciorne – varianta I” de Tristan Tzara din volumul „Primele poeme”.

Anca Emilia Badea: „Cel mai greu mi se pare să te păstrezi pe tine însuţi“

INTERVIURILE HOP www.uniter.ro îi prezintă pe tinerii actori care au câștigat preselecția de la București. Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort.

banner-bun

Ai avut emoţii la preselecţie?

Anca Emilia Badea: Am avut emoţii în drum spre teatru, atunci când am intrat în sala mică a teatrului şi când îmi aranjam recuzita. În restul timpului, am făcut tot posibilul să mă relaxez, să mă concentrez pe ce am de făcut şi să mă distrez.

Ce ţi-a spus juriul şi cum şi cum ţi s-au părut opiniile referitoare la prestaţia ta?

Personal, nu mi-au spus nimic legat de prestaţie. M-au întrebat doar de cine este scris textul.

În ce piese ai jucat sau joci în prezent? Ce roluri ai interpretat până acum? Există unul care îţi place în mod deosebit?

Rolul care mi-a plăcut foarte mult a fost cel al lui Nae Caţavencu din „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, în regia domnului Adrian Andone. Pentru că era vorba de un travesti, munca a fost pe cât de migăloasă, pe atât de incitantă. Alte roluri pe care le păstrez cu drag în amintire sunt Fekluşa din “Furtuna” de A. N. Ostrovski şi Maria din “A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare.

Ultima oară când am jucat a fost în luna iunie, în cadrul cursurilor de Master pe care le urmez tot la Departamentul de Arte, unde am avut trei roluri diferite, din trei piese ale lui Aureliu Manea. Am fost Mama, Moartea şi Actriţa, în spectacolul „Repetiţia de teatru”.

Care sunt actorii români pe care îi admiri?

Îi admir pe toţi actorii români care iubesc cu adevărat meseria aceasta şi care o fac cu o dedicare aproape niciodată satisfăcută.

Ce actor străin îţi place şi în ce film te-a impresionat în mod deosebit?

Îmi place Al Pacino („Dog Day Afternoon”) şi Helena Bonham Carter („Fight Club”). De ce? Pentru că îmi transmit de fiecare dată şi îi cred.

De ce te-ai facut actriţă?

Îmi place să cred că am fost făcută pentru meseria aceasta. De asemenea, nu mă pot vedea făcând altceva cu la fel de multă dragoste. Sau, ca să citez dintr-o melodie celebră din hip-hop-ul românesc: „Am ales să fac asta, altceva n-a fost!”.

Cum te visezi peste cinci ani? Dar peste 10?

Sincer, nu îmi place să-mi fac planuri pe termen lung sau să îmi imaginez cum aş vrea să fie viitorul meu. Cele mai frumoase lucruri le-am trăit când nu am avut aşteptări şi am lăsat pur şi simplu lucrurile să se întâmple. Am scopuri, dar ţin mai mult de forul meu interior decât de lucruri materiale sau de exterior.

Îţi mai aminteşti cum a fost prima zi de facultate?

În mare parte, aş putea zice. Cred că am tratat-o cu o exagerată seriozitate şi încrâncenare, când de fapt trebuia să fie mai distractivă. Eh, din greşeli se învaţă!

O amintire semnificativă din anii de facultate?

În anul II, am construit împreună cu o altă colegă, în timpul nostru liber, un moment de 20-25 de minute, pe textul lui Matei Vişniec – “Despre sexul femeii: câmp de luptă în războiul din Bosnia”. L-am prezentat doar profesorilor şi colegilor care au vrut să ne vadă. Însă felul în care am reuşit să mă simt pe scenă atunci mi-a rămas întipărit în minte. Nu aş putea să explic în cuvinte. Oricum, a fost foarte bine, aşa mi-au spus.

Ce ţi se pare cel mai greu în această profesie?

Ea în sine este o profesie grea, dacă o faci sincer şi cu devotament. Dar cel mai greu mi se pare să te păstrezi pe tine însuţi, în condiţiile în care tot timpul te modelezi şi lucrezi cu interiorul tău.

Ai de făcut vreun reproş profesorilor din aceşti ani de şcoală? Dacă ai putea să schimbi ceva în sistem, cu ce anume ai începe?

Dacă ar fi să reproşez cu adevărat ceva cuiva, acea persoană aş fi eu. Dar reproşurile, ca şi regretele, sunt tardive şi nefolositoare. Iar dacă aş putea schimba ceva în sistem, aş începe cu oamenii.

Ce rol ţi-ar plăcea să joci în viitorul apropiat?

Nu am preferinţe, vreau doar să joc cât mai mult. Însă, în ultima vreme m-am gândit la Alice din “Alice în Ţara Minunilor”. Acesta e un rol pe care mi-l doresc în viitorul apropiat sau depărtat.

Dacă s-ar fi acordat note la preselecţia HOP i-ar tu ai fi fost în juriu, ce nota ţi-ai fi dat?

Cred că un 8.50 – 9.00.

Mini CV:

Anca Emilia Badea a absolvit în anul 2014 Departamentul de Arte – Secţia Actorie, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova, la clasa prof. Adrian Andone.

În zilele de 15, 16 şi 17 iulie a.c. UNITER a organizat preselecţia pentru Gala Tânărului Actor – HOP. Juriul a fost format din: Radu Afrim, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabi Lupu și Iris Spiridon.

Foto: Andrei Gîndac