Gala Premiilor UNITER, la Cluj-Napoca. Momente de colecție

300 de invitați s-au întâlnit în decorul fastuos al Teatrului Național din Cluj-Napoca, la Gala Premiilor UNITER din acest an. Un eveniment grandios, celebrând teatrul românesc de azi, dar și 100 de ani de când aici, pe cea mai importantă scenă de teatru din Transilvania, avea loc prima reprezentație în limba română.

Gala Premiilor UNITER, la Cluj-Napoca. Momente de colecție

Teatrul Național din Cluj-Napoca, proiectat la începutul secolului XX în stil baroc rococo de faimoasa casă de arhitectură vieneză Fellner & Helmer, a găzduit în seara zilei de 13 mai Gala Premiilor UNITER, după exact un secol de când pe această scenă se juca primul spectacol în limba română (14 mai 1919).

Emoții, ținute de gală, cuvinte de mulțumire și recunoștință pentru teatru (și pentru mentorii din teatru), vitalitatea noii generații, originalitatea independenților – toate acestea și multe altele rămân în mintea participanților și publicului după Gala UNITER din acest an.

La Cluj, primul mare actor care a urcat pe scenă în seara Galei pentru a primi premiul pentru întreaga activitate a fost, pentru că nici nu ar fi putut fi altfel, Florin Piersic. Actorul și-a amintit, în maniera fermecătoare cu care și-a obișnuit de decenii admiratorii, cum pe aceeași scenă a Teatrului din Cluj rostea, la numai 17 ani, prima sa replică în teatru: „Să facem grevă!”. Astăzi, la 83 de ani, actorul a fost aplaudat în picioare de o sală întreagă, fiind, și de această dată, protagonistul celui mai emoționant moment al întregului spectacol, căci spectacolul Galei Premiilor UNITER a început în stil mare.

Maia Morgenstern

Încărcat de emoție a fost și discursul rostit de Maia Morgenstern, căreia i s-a acordat, de asemenea, la Cluj premiul pentru întreaga activitate. Vestea că va primi acest premiu, recunoștea actrița, mai întâi a întristat-o. Distinși cu premii pentru întreaga activitate acordate de Senatul UNITER au fost și regizorul Cristian Pepino, scenografa Nina Brumușilă și criticul de teatru Doina Papp.

Regizorii David Esrig și Cristian Pepino

Un moment aparte în cadrul evenimentului l-a reprezentat decernarea premiului pentru întreaga activitate post-mortem actriței Ilinca Tomoroveanu. Întrucât a făcut parte din Senatul UNITER, conform cutumei, regretata actriță nu a putut primi un astfel de premiu în timpul vieții. Ion Caramitru, președintele UNITER și amfitrionul de tradiție al Galei Premiilor UNITER, a ținut să aducă la cunoștința tuturor că premiile acordate de Senatul UNITER în cadrul Galei din acest an au fost votate și cu participarea Ilincăi Tomoroveanu.

Un moment aparte a fost și ridicarea premiului de excelență, acordat teatrului independent din București Unteatru, ai cărui fondatori, regizorii Andreea și Andrei Grosu, au venit în fața publicului alături de o mare parte dintre actorii colaboratori ai teatrului. Premiul a fost înmânat de actrița Oana Pellea, care a recunoscut că joacă pro bono la Unteatru și a lansat un apel către cei cu posibilități financiare să investească în cultură.

Echipa Unteatru

Premii speciale au primit și regizorul Decebal Marin pentru teatrul de păpuși și marionete, dar și muzicianul Marius Mihalache, pentru proiectul „Săftița” de la Teatrul Național din București. Actriței și coregrafei Andrea Gavriliu i s-a înmânat premiul special pentru mișcare scenică, premiu prezentat de regizorul Radu Afrim.

Florica Ichim

Criticul şi istoricului de teatru Florica Ichim a fost recompensată cu un premiu special pentru activitatea editorială şi publicistică a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, care a reușit, în ciuda oricăror dificultăți, să publice volume dedicate unor mari nume ale teatrului și filmului românesc, precum Lucian Pintilie, Radu Penciulescu sau Cătălina Buzoianu. Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, considerată astăzi în lumea teatrului cea mai performantă din țară, i s-a acordat, de asemenea, un premiu special în cadrul Galei.

ASR Principesa Elena a României

Gala Premiilor UNITER s-a desfășurat și în acest an în prezența Alteței Sale Regale, Principesa Elena a României, care a înmânat din partea Casei Regale, conform tradiției, premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2018, obținut  de Stela Giurgeanu.

În acest an, Premiul Președintelui UNITER a mers către Cornel Țăranu, compozitor și dirijor român din Cluj-Napoca, de care Ion Caramitru a recunoscut că îl leagă amintiri de neșters (din care nu lipsește nici poetul Nichita Stănescu), dar și o mare prețuire.

Echipa Reactor Cluj

O adevărată infuzie de vitalitate a fost apariția pe scenă a echipei spațiului cultural Reactor Cluj – Reactor de creație și experiment, care a primit premiul Consiliului Britanic, partener de tradiție al UNITER. Echipa Reactor a adus în fața publicului ceea ce am putea numi un manifest al artiștilor independenți din România, luând atitudine, într-o manieră artistică originală, față de felul în care acest segment este finanțat de statul român.

Scenografele Andreea Tecla și Mădălina Niculae

Dincolo de toate aceste distincții, sunt însă premiile din concurs, cele mai importante din teatrul autohton și cele mai așteptate. De această dată, juriul a fost format din actrița Maia Morgenstern, regizorul Cristian Pepino, actorul Vlad Ivanov, criticul Doina Modola, și scenografa Viorica Petrovici. Andreea Tecla și Mădălina Niculae au fost câștigătoarele de la Debut, pentru scenografia spectacolului R.U.R” (regia Vlad Cristache), de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană.

Dragoș Buhagiar

Călin Ciobotari a dus premiul pentru critică de teatru la Iași, mulțumind celor care l-au inspirat de-a lungul anilor, de la George Banu, la Alexa Visarion. Dragoș Buhagiar și-a adjudecat premiul pentru cea mai bună scenografie cu „Povestea prințesei deocheate” de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, bucurându-se și pentru faptul că distincția i-a fost înmânată de mentorul său în scenografie, nimeni altul decât Helmut Stürmer.

Liliana Țuroiu (ICR) și actorii Cornel Răileanu și Richard Balint

Natalia Călin a fost desemnată cea mai bună actriță în rol secundar, pentru Doamna Bologa, din „Pădurea spânzuraților”, montat de Radu Afrim la Naționalul bucureștean, iar Richard Balint a fost ales, la a treia nominalizare, cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul diavolului din spectacolul Navigatorul (regia Cristian Juncu) de la Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”, premiul fiindu-i înmânat de chiar profesorul său din facultate – actorul Teatrului Național din Cluj, Cornel Răileanu. A fost încă una dintre întâlnirile pline de emoție prilejuite de eveniment.

Coregrafie de Andrea Gavriliu, din spectacolul „Pădurea spânzuraților” (TNB)

Între două premii și două întâlniri de excepție, publicul a gustat momentele aduse pe scenă de artiști precum Alexander Bălănescu, care a urcat pe scenă cu nelipsita-i vioară, Andrea Gavriliu și colegii săi din „Pădurea spânzuraților”, care au adus un moment coregrafic din spectacolul bucureștean la Cluj și, mai ales, fragmentele din antrenantul „Chiritza în concert”, spectacol de Ada Milea la Naționalul clujean, prezentate de talentații actori ai teatrului-gazdă – Anca Hanu, Cornel Răileanu, Sânziana Tarța, Matei Rotaru. De altfel, o parte din distribuția spectacolului a petrecut întreaga seară pe scenă, asigurând fondul muzical al evenimentului.

Fragment din „Chiritza în concert”, spectacol al Teatrului Național Cluj-Napoca

Cât despre cele mai importante premii ale serii pentru actori, acestea au mers, nu pentru prima dată, la Andrei Huțuleac (premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul Randle P. McMurphy din Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în direcția lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis din București) și Ofelia Popii (premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolurile Seigen și Shinnobu Sota din Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Național din Sibiu).

Actrița Ofelia Popii (cea mai bună actriță în rol principal), ridicând trofeul UNITER pentru cel mai bun spectacol: „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu

Tompa Gábor a primit premiul pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul Neguțătorul din Veneția” de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, iar cel mai bun spectacol de teatru al anului a fost ales „Povestea prințesei deocheate”, inspirat din „Sakura Hime Azuma Bunshô” de Tsuruya Nanboku al IV-lea și montat de Silviu Purcărete la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Spectacolul a reușit astfel să adune cele mai multe premii din cadrul Galei UNITER 2019 (cea mai bună scenografie, cea mai bună actriță în rol principal și cel mai bun spectacol), acesta din urmă fiind ridicat tot de către actrița Ofelia Popii, care a dat citire unui text de mulțumire semnat de directorul Naționalului sibian, Constantin Chiriac, din care am aflat că Prințesa deocheată urmează să străbată lumea până la Jocurile Olimpice din Japonia, din 2020… Și cu ce veste mai bună s-ar fi putut încheia a XXVII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, ajunsă la Cluj-Napoca pentru a celebra teatrul în limba română?

Vedeți aici lista completă a câștigătorilor Galei Premiilor UNITER din acest an.

Evenimentul a fost transmis în direct de TVR și Radio România cultural și live pe www.tvr.ro, www.uniter.ro și pe pagina de Facebook a UNITER. Puteți urmări mai sus înregistrările celor două părți ale Galei Premiilor UNITER.

Foto: Maria Ștefănescu, Florin Biolan