Invitaţie la Teatru. Gala 5 licee – 5 teatre

Marţi, 8 decembrie 2015, începând cu ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti va avea loc Gala şi concursul proiectului “5 licee - 5 teatre”, aflat anul acesta la ediţia specială cu numărul 5.

Invitaţie la Teatru. Gala 5 licee – 5 teatre

Cinci trupe de teatru din cinci licee din capitală vor urca pe scena TNB pentru a prezenta piesele pregătite pe parcursul proiectului derulat în perioada octombrie – decembrie 2015. Evenimentul se va desfăşura pe tema Drepturile Omului, sărbătorind şi Ziua Internaţională a Drepturilor Omului (10 decembrie).

Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi UNITER, alături de Fundaţia ECDL ROMANIA, cu sprijinul a cinci teatre partenere, care şi-au deschis stagiunea pentru liceeni pe tot parcursul ediţiei curente a proiectului 5 licee – 5 teatre, vor juriza şi premia piesele de teatru reprezentate de liceeni în cadrul Galei.

5 licee – 5 teatre şi-a propus să încurajeze implicarea tinerilor în activităţi culturale prin accesul acestora în instituţii şi la spectacole de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de piese de teatru.

Pe parcursul ediţiei a 5-a a proiectului ce a debutat în luna octombrie a acestui an, o nouă grupă de 150 de elevi din alte 5 licee din capitală au putut viziona gratuit piese din repertoriul a 5 teatre partenere din Bucureşti: Teatrul Mic, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Metropolis şi Teatrul Ion Creangă.

Liceele participante la această ediţie aniversară 5 licee – 5 teatre sunt cele care, la ediţiile anterioare ale proiectului, au câştigat trofee 5 licee – 5 teatre în cadrul Galelor de la finalul fiecărei etape: Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr, Liceul Teoretic Dante Alighieri, Liceul Teoretic Marin Preda şi Colegiul Naţional Ion Neculce.

Şi de data aceasta, noile trupe de teatru ale liceelor au participat la activităţi interactive desfăşurate de teatrele partenere şi au fost coordonate de către acestea în punerea în scenă a unei piese de teatru scurte. Proiectul se va finaliza marţi, 8 decembrie 2015, sărbătorind Ziua Internaţională a Drepturilor Omului (10 decembrie), cu reprezentaţiile şi premierea celor cinci piese de teatru realizate de liceeni în cadrul proiectului.

De la prima ediţie ce a început în anul 2011 la iniţiativa Fundaţiei ECDL ROMANIA, 750 de elevi din 20 de licee bucureştene diferite au participat la 5 licee – 5 teatre. Educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale.

Evenimentul are loc marţi, 8 decembrie 2015, la ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2).

Puteţi afla mai multe informaţii despre proiectul 5 licee – 5 teatre pe www .ecdl.ro.

Gala 5 licee – 5 teatre
TNB Sala Studio
8 decembrie 2015
17:00 – deschidere eveniment
17:15 – “Scaunele în delir sau… Dreptul la fericire”, adaptare după “Scaunele”, “Delir în doi” şi “Cântăreaţa cheală” de Eugen Ionesco – Liceul Teoretic Dante Alighieri
17:45 – “Ţara lui Gufi”, adaptare actul I dupa Matei Vişniec – Liceul Teoretic Marin Preda
18:15 – “A fost şi încă este…”, creaţie colectivă după Steven Sater şi Frank Wedekind – Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr
18:45 – “De-a baba oarba” după Edna Mazya – Colegiul Naţional Ion Neculce
19:15 – “Leonce şi Lena”, după Georg Buchner – Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu
19:35 – 20:00 – pauza (Jurizare)
20:00 – 20:30 – Premiere