Carte de condoleanțe – George Banu

Rămas bun, George Banu!

In memoriam George Banu. „Creatorul de Cărți”

Ma gândeam deunăzi, dacă Giuseppe Arcimboldo v-ar fi întâlnit atunci sau acum, cu siguranță i-ar fi fost dificil să se decidă dacă să-l mai picteze pe istoricul și umanistul Wolfgang Lazius în splendidul tablou „The Librarian” pentru că, dacă există cineva căruia i se poate spune „Cărturarul”, „Creatorul de cărți” sau „Gânditorul de teatru”, eu cred că Dumneavoastră sunteți, Domnule George Banu.

V-am recunoscut și v-am văzut în mai multe colțuri ale lumii…V-am văzut de nenumărate ori în Sibiu, v-am întâlnit în Tokyo, v-am regăsit în Ljubljana, v-am mai văzut o dată în Budapesta, erați la un moment dat în Piatra Neamț…aaa, știu, v-am văzut și într-un magazin cu icoane și obiecte vechi în București.

Nu știu dacă am avut vedenii sau nu, dar întotdeauna am avut impresia că din dumneavoastră se desprind foi de hârtie ca dintr-un caiet notes care are un cotor cu arc… Filele de hârtie ieșeau ca niște prelungiri ale gândurilor și se confundau uneori cu firele de păr de pe cap sau din barbă, ba chiar, uneori, erau cărți care cădeau din umeri și se roteau în aer ca niște evantaie…Unele erau greu de prins pentru că eu nu reușisem să citesc altele înaintea lor…

Erau cărți cu gânduri, cu păreri, altele cu definiții despre arta noastră și a artiștilor „descoperitori” în jurul nostru. Ele pluteau în aer și erau legate nevăzut în jurul dumneavoastră, erau ca niște prieteni care vă însoțeau. Sau poate m-am înșelat, era de fapt o cortină-mantie.

Să fi avut această impresie din cauza mersului legănat sau din simplul fapt că țineți mereu mâinile la spate și atunci, în momentele acelea, mâinile sunt prelungirile gândurilor, dar nu mai eliberează gânduri, ele închid energia… ? Însă ele, gândurile, doresc libertate și-și găsesc diferite căi și forme să iasă din corp, fie sub formă de notițe, fie în dimensiunea unor volume, iar în conferințe, în forma unor enunțuri neașteptate…

Altă dată, mâinile sunt în prelungirea privirii și a gândurilor. Oricât de friguroase sau calde erau diminețile la cafea împreună și oricât de banală era discuția cu mine, carnețelele răsăreau din buzunarele largi ale paltonului sau ale sacoului. Ba chiar uneori răsăreau de la piept și erau deschise uneori rapid, alteori mai încet, dar extrem de exact, ca într-un ralanti, asemeni mișcărilor din artele marțiale.

Carnețelele erau deschise rapid pentru a opri timpul, atât cât i-ar trebui mâinii să elibereze un gând rebel sau să descrie o imagine. Uneori, un singur gând avea privilegiul să se lăfăie pe o pagină întreagă… o vreme, până ce toate gândurile urmau a fi scrise.

Dar și mai frumoase sunt gândurile și poveștile nescrise încă, despre spectacole și creatorii lor anume, poveștile mărturisite… Alături de dumneavoastră, „am văzut” spectacole pe care „nu le-am văzut” și acest lucru mă face să mă gândesc la importanța memoriei obiective, fie și subiectivă, dar mai ales, cea afectivă, adică cea legată de întâlnirile cu marii „Creatori de Teatru”. Îmi este greu să cred că Teatrul poate să continue fără maeștrii și, implicit, fără memorie… Dumneavoastră, Domnule George Banu ați fost și veți rămâne „O Memorie Contemporană a Teatrului“.

Dragoș Buhagiar, scenograf, președinte UNITER



    Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România colectează și prelucrează date cu caracter personal pentru a vă afișa numele și mesajele de condoleanțe, precum și în scopuri interne. Contribuțiile dumneavoastră pot fi arhivate într-o carte de condoleanțe în formă tipărită și / sau digitală și pot fi vizualizate și de terți.

    Având în vedere dispozițiile legale din Regulamentul U.E. nr. 679/2016, în vigoare din 25.05.2018, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, prin organele de conducere, UNITER declară că informațiile oferite de autorii mesajelor, care conțin date de identificare, vor fi folosite cu bună-credință și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, exclusiv în scopul promovării intereselor profesionale, materiale și morale și pentru raportările față de autorități, conform legii.

    Carte de condoleanțe

    Dragul nostru prieten, e greu de trăit în vremurile astea, cum am vorbit de atâtea ori, dar e și mai greu de murit când mai speri să fii de folos. Și tu sperai, speram să ne revedem la Sibiu să sărbătorim miracolul celor 30 de ani de festival. N-a fost să fie. Au rămas suspendate atâtea planuri… Cine-ar fi crezut?!

    Să-ți fie drumul lin spre Înaltul ce l-ai atins până acum doar cu gândul și vorba frumos șlefuită cu care ne-ai cucerit. Suntem cu tine și căutăm/caut tihna, liniștea din acel tablou de Chardin pe care mi l-ai trimis foto, de Anul Nou, cu urarea : „Să ai un an pașnic!”. O premoniție? Acum, o realitate.

    Rămas bun Horațio, prieten drag, poveștile tale ne vor ține de cald! (Doina Papp)

    ″Oltița, în viață nu trebuie să luăm lucrurile prea în serios″, mi-a replicat odată când îi solicitasem opinia într-o privință neplăcută pentru mine, care mă afecta. Mi-a spus, patern, ce ar face el în locul meu, și mi-a redat niște situații relativ similare, ca să-și ilustreze aserțiunile. Era un causeur desăvârșit. Găsea de fiecare dată o întâmplare, o anecdotă, o pildă potrivite contextului conversațional. Multe le trăise personal. Le arhiva pe cele valoroase și le extrăgea din foldere de fiecare dată când circumstanțele o îngăduiau. Cu valoare de martor. N-am îndrăznit niciodată să-i spun George. Biță, în niciun caz. Deși la francezi e ceva curent să utilizezi prenumele, indiferent de diferența de vârstă. Mă tot îndemna să-i spun George, am încercat, dar n-am reușit. Am avut etape. Îmi începeam mesajele cu ″Stimate domnule profesor George Banu…″. ″E prea mult, prea oficial″, mi-a zis. Am tot renunțat treptat la câte un cuvânt din acest apelativ într-adevăr prea formal, până am ajuns la ″dragă George Banu″. Atâta mi-a reușit. El semna misivele electronice amical, Georges. Uneori G. Cu căldură, de fiecare dată. Un om senin, luminos, un om bucurie. Care, deși a plecat, se află în continuare aici prin tot ceea ce a așezat între coperte. Gândurile sale sunt în fiecare dintre noi, cei care l-am cunoscut, îndrăgit și prețuit. Drum liniștit către dincolo, George Banu! (Oltița Cîntec)

    Plecarea lui George Banu lasă un mare gol și întristează imens.

    În puținele ocazii în care ne-am văzut i-am simțit căldura sufletului, cu certitudine o calitate esențială pentru modul cum și-a construit opera. Ne-a apropiat și absolvirea aceluiași liceu, B. P. Hasdeu din Buzau, sigur, eu la câteva decenii după dumnealui. Ne rămâne datoria de a-i păstra și de a-i onora memoria.

    Dumnezeu să-l odihnească ! 🙏 (Lucian Romașcanu)

    Biroul. Biroul din 18 rue de Rivoli. Înainte să apară omul din scaunul de lucru al biroului apar în raza vizuală ca niște repere mitologice obiectele care-i sunt dragi: o mică statuetă deteriorată, cumpărată dintr-un anticariat din Argentina, îngerul baroc și Fecioara peruviană – mostre ale iubirii de sine, inevitabilă unui spirit de artist care se hrănește cu artă autentică -, crucifixuri și tablouri: Marie-Christine, Odile, Anne, Françoise, Andrei, Isabela, Olga, Louise, Aglae și altele; tablouri ale unui colecționar particular de alegorii, de povești și de legături neprimejdioase ale unei familii de suflet cu care omul George Banu a legat mezalianțe decisive și definitorii. „Biroul e un loc de sacrificiu consimțit”, aud din spatele scaunului întors. „Bine-ai venit, am sentimentul că mi-ai adus un dar!”. Și scaunul cu spătar înalt se întoarce și doi ochi calzi mă privesc din umbra unor sprâncene generoase.

    – V-am adus o carte, dragă domnule Georges Banu, o carte vecină cu cerul către care am privit în ultima vreme. V-o dăruiesc!

    Drum luminos, drag prieten!
    Condoléances, Monique! (Silvian Floarea)

    Într-o lume a teatrului sortită și îndelung teoretizată ca un spațiu definitiv al efemerului, George Banu a fost și va rămâne un neobosit, inegalabil constructor de veșnicii. Construia prin și pentru alții, dramaturgi, regizori, actori, scenografi, confrați. A conceput sau a însuflețit prin creativitate neobosită, festivaluri și nu doar în România pe care fără să fie nevoie s-o declare, o iubea ca pe o familie apropiată, ci pe tot rostogolul globului pământesc unde exista, în forme diferite, noțiunea de teatru, de spectacol. L-am întrebat, și nu odată, dacă nu e totuși prea obositor să treacă dintr-un avion în altul, de la nord la sud, de la est la vest, să zăbovească în locuri de negăsit pe hartă, să vorbească în graiuri diferite, dar europene unor băștinași din culturi deosebite, cu spiritualități încă prea puțin cercetate, cu o singură pasiune ce îi unea, comunicarea spectaculară de emoții și stări câteodată prin adăugirea de sonorități articulate, alteori doar prin exemplară gesticulație codificată. Zâmbea cu înțelegere la obsesiile prietenului obișnuit și se mulțumea să afirme că tot ce este teatru sau spectacol îl fascinează și vrea să cunoască să și-l apropie. Orice experiență nouă era pentru Biță, cum ne bucuram toți să-l strigăm, o confruntare cu sine, cu simțurile sau stările lui, cu ce știa deja sau cu ce reușea să adauge unei cunoașteri oricum uriașe. Profesor sau conferențiar, la catedră sau în colocvii mai mult sau mai puțin profesionale, Banu strălucea fără urmă de efort. Aveai, îți dădea senzația că fusese destinat să ni se mărturisească prin date, întâmplări, fenomene, emoții pe care, noi, asistența lui, mereu alta sau deseori aceeași nu avusesem cum să desprindem sau să bănuim. Și revin, că fiecare gest, cuvânt sau carte a lui era pentru Biță forma lui de continua mărturisirea, spovedania sinelui său însetat de a fi, însetat de a ne comunica, de a se ridica și a ne obliga, politicos, uneori ceremonios, de a-l urma, urcând către nelinștea, minunata neliniște a descoperirii, a cunoașterii. Era forma lui de rugăciune continuă. Era modalitatea lui atât de profund mistică și modest tăinuită pentru a nu jigni nicio sensibilitate de a ne sugera iubirea lui pentru Dumnezeu. Iisușii săi sunt ce altceva decât un exemplu rar în lumea mirenilor contemporani, pentru obligatoria modestie și asceză a adorației divinului. La fel cum Ușa lui este în fond un curs vital de estetică a tot ce este și rezistă dincolo de aparențe, de cortine, de ziduri sau porți. O formă plăcută de a reînvia ce fusese cânva obligația morală a unei populații lipsită de daruri pământești, dar dăruită cu voința recuperării pământului necesar traiului și îndemnată spre construcția uni trai frumos în comun-lipsa perdelelor din casele Țărilor de Jos (astăzi, din păcate, doar forme turistice, chiar exhibiționiste ale unor contemporani sclavi ai banului și negându-și creștinismul!). Avem prin contrapondere la profunditatea modestă a lui Banu căteva exemple și autohtone și străine de semeață negare a Mântuitorului, de apostată fudulie cărturărească nelalocul ei, parcă inconștient apărute spre a sublinia deosebita valoare a lui George Banu printre intelectualii epocii noastre ce se lasă dominată de stupiditatea repetitivă a neomarxismului.

    Peste tot și toate, Bită a fost un prieten inegalabil dimpreună cu ochiul critic cel mai exersat și cu teoreticianul depășind obișnuitul. Brook al lui Biță e singurul Peter Brook monumental și complet, cum nimeni nu a reușit să ni-l redea. O altă versiune unică este Andrei Șerban, din care alege reușita fără de seaman în cheia frumosului estetic, noțiune hulită astăzi de câțiva capsomani. Cu acest Andrei Șerban vom rămâne la fel cum vom rămâne cu exemplaritatea lui Purcărete, a lui Constantin Chiriac sau Felix Alexa. Toate și multe altele semnate George Banu.

    Pentru toate acestea – prea puține și reductive – fie ca să nu-l uităm vreodată pe George Banu și să nu lăsăm efemeritatea actului teatral căruia i s-a dedicat să-l decadă din galeria marilor intelectuali români din care fac parte și Emil Cioran și Mircea Eliade și Vintilă Horia sau Alexandru Ciorănescu.

    Biță era și pare că nu mai e. Va fi datoria noastră să rămână acolo unde merită să nemurească. (Radu Boroianu)

    George Banu a fost de-a lungul timpului un mare prieten al Festivalului Național de Teatru. S-a implicat necondiționat ori de câte ori i s-a cerut ajutorul, a mediat dialogul cu creatori din spațiul european, a făcut recomandări pertinente pentru spectacole străine demne de a fi invitate în FNT. S-a impus, pe de altă parte, ca un excelent ambasador cultural, un promotor de forță al teatrului românesc. Prezența lui în FNT a conferit altitudine și consistență Festivalului.

    A fost întotdeauna un garant al calității, al autenticității, al profunzimii. Mereu disponibil, mereu generos, mereu preocupat de evoluția teatrului românesc, George Banu a reprezentat mai mult decât un excelent spectator: el a acompaniat activ, în cunoscutu-i stil, Festivalul, prieten fidel, de cursă lungă, a cărui absență ne va fi greu să o acceptăm.

    La ediția din 2022 a FNT s-a aflat în centrul unei dezbateri despre Peter Brook. Nimeni nu își putea imagina că ne este alături pentru ultima dată… Suntem îndurerați și îngândurați… Nu suntem pregătiți pentru această despărțire! Nu suntem pregătiți pentru dispariția lui Horatio, figură pe care, în ultimii ani, Biță Banu și-o asuma personal, ca metaforă a prieteniei și a însoțirii ce dau sens actului critic…

    Dincolo de condoleanțe, dincolo de cuvinte, dincolo de ceea ce s-ar mai putea spune, o adiere de tragic tulbură iremediabil undele acestei absențe… (Oana Cristea Grigorescu, Mihaela Michailov și Călin Ciobotari (curtorii FNT 2022))

    Dragi prieteni ai AICT de pretutindeni,

    Am trista sarcină de a vă aduce la cunoștință că marele critic român și francez, Georges Banu, s-a stins din viață la vârsta de 79 ani, în urma luptei cu o boală gravă. Președintele nostru de onoare era unul dintre veritabilele mari spirite ale teatrului mondial al generației noastre, al oricărei generații.

    După cum afirma editoarea sa, Françoise Nyssen : « Tocmai dispare una din marile memorii ale teatrului. » (sceneweb.fr). Institutul Cultural Român de la Paris a declarat: „Ampla cunoaștere a scenei europene și mondiale, erudiția și cuvintele sale pline de culoare au făcut din el un spectator deosebit de avizat și un scriitor foarte apreciat.”

    Pentru generații de critici de teatru, afiliați la Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Banu era un mentor rezonabil și incisiv, care a inspirat noi modalități de a gândi teatrul, atrăgând în același timp atenția asupra unor artiști care altminteri ar fi putut rămâne necunoscuți.

    Născut în 1943, în România, Georges Banu a fost profesor emerit de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle (Paris II) și director general al colecției Le Temps du théâtre la editura Actes Sud. A publicat numeroase lucrări importante privind regizorii europeni, printre care Peter Brook, Michael Gruber, Giorgio Strehler, Antoine Vitez și Ariane Mnouchkine. A scris o trilogie despre teatru și pictură– Le Rideau/Cortina (1997), L’Homme de dos/Omul văzut din spate (2000) et Nocturnes/Nocturne (2005) – precum și o serie de cărți, printre care La Nuit/Noaptea (2004), L’Oubli/Uitarea (2005) și Le Repos/Odihna (2009). Printre operele sale cele mai cunoscute, amintim Le Rouge et l’Or/Roșu și Aur, o poetică a teatrului all’italiana (1989), Notre Théâtre/Teatrul nostru – La Cerisaie/Livada de vișini (1999), L’Acteur qui ne revient pas/Actorul care nu se întoarce (1986), La Scène surveillée, miniatures théoriques/Scena supravegheată, miniaturi teoretice (2008), Amour et désamour du théâtre/Iubire și neiubire de teatru (2013) și antologia Shakespeare, le monde est une scène/Shakespeare, lumea e o scenă (2009). A publicat, de asemenea, L’Enfant qui meurt /Copilul pe moarte (2010), Les Voyages du comédien/Voiajurile actorului (2012) și, recent, L’Inaccompli ou le défi du théâtre/Neîmplinirea sau sfidarea teatrului (2016), Tchekhov (2016) et Les Récits d’Horatio. Portraits et aveux des maîtres du théâtre européen/Povestirile lui Horatio. Portrete și mărturii ale maeștrilor teatrului european (2021).

    Banu a câștigat de trei ori „Premiul pentru cea mai bună carte franceză despre teatru”. Textele sale au fost traduse în italiană, germană, spaniolă, română, maghiară, slovacă și poloneză. A regizat două filme (despre Shakespeare și Cehov). Sub direcția sa s-au publicat: Théâtre et opéra : une mémoire imaginaire/Teatrul și opera: o memorie imaginară (1990), Le Théâtre testamentaire /Teatrul testamentar (1991), Le Théâtre de la nature/Teatrul naturii (1992), L’Est désorienté/Estul dezorientat (2000), Le Corps travesti/Corpul travestit (2007) et Extérieur cinéma/Exterior cinema (2009). A colaborat cu regizorii Luc Bondy, Yanis Kokkos, Krzysztof Warlikowski și Patrice Chéreau, precum și cu Thomas Ostermeier și Krystian Lupa privind producțiile jucate în Franța. A primit doctorate onorifice de la mai multe universități europene. În 2014,Academia Franceză i-a decernat Marele Premiu al Francofoniei.

    Banu era autorul unor note ce i-au servit lui Grotowski ca bază pentru prima versiune a textului Performer. Să adăugăm, la publicațiile sale, și eseul despre prietenia sa cu Jerzy Grotowski și Peter Brook. Cu Grzegorz Ziołkowski a publicat o selecție de texte de Peter Brook, Teatr jest tylko formą. O Jerzym Grotowskim (2007 ; Cu Grotowski : Le théâtre n’est qu’une forme/Teatrul e doar o formă, 2009). Ministerul Culturii și Patrimoniului național din Polonia i-a acordat medalia Gloria Artis pentru merit în cultură.

    Extraordinara capacitate de muncă, de reflecție și de analiză a lui Georges Banu a ridicat critica de teatru la rangul de artă, ducând, totodată, spre noi culmi ale studiului experienței umane. E puțin probabil să întâlnim, în drumul nostru, pe cineva care să producă un impact cultural atât de profund.

    Împărtășim cele mai sincere condoleanțe văduvei sale, Monique Borie, precum și numeroșilor săi prieteni, studenți și colegi. Fie ca memoria sa să devină o binecuvântare pentru noi toți. (Jeffrey Eric Jenkins, Președinte Asociația Internațională a Criticilor de Teatru)

    AICT.Ro își exprimă tristețea la dispariția neașteptată a colegului și omului de cultură George Banu. Ne despărțim de Geroge Banu cu un fragment din articolul Mirellei Patureau „Și acum, la plecare, traversînd pădurea din Ardeni”, apărut în Observator cultural, 23-01-2023, nr. 1142.

    „Există dispariţii care ţi se par imposibile, sau neverosimile, ca un spectacol pasionant, frînt pe neașteptate… Speram ca George Banu, prieten de-o viaţă, om de teatru prin pasiune și dăruire, să nu joace încă în această ultimă distribuţie, fatală. „Lumea întreagă e o scenă și toţi sîntem actori… apar și pier cu rîndul, fiecare“… Îi dedicasem odinioară, într-un volum omagial, plecînd de la acest citat, câteva gînduri, cadou imaterial și romantic, prietenului de-o viaţă Biţă, profesorului George Banu, care, sub aerele lui severe de erudit sigur pe el, ascundea o neliniște permanentă. Chinuit de trecerea timpului, de neîmplinirea unor vocaţii contrariate și care nu au fost de fapt decît alte căi, mai întortocheate, spre o splendidă împlinire. În urmă cu cîţiva ani, aceste rînduri se voiau un bilanţ surâzător, ca un îndemn de a păstra ritmul și speranţa. Astăzi, această privire, ajunsă pe neașteptate la capăt de drum, nu-și pierde însă mesajul despre o viaţă superb împlinită.” (Secția română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru)

    Deși știu că ați plecat Acasă și că vă bucurați de Lumină și Bine, o lacrimă îmi curge pe obraz… Regret că nu vă vom mai vedea, asculta, aprecia, admira la FITS… Va fi trist fără Dumneavoastră… (Jackie Bojor)

    Mulțumesc lui George Banu pentru fiecare cuvânt pe care l-am auzit rostit de el. Pentru fiecare cuvânt scris de el pe care l-am citit. Mulțumesc pentru că m-a copleșit scriind un text în care a pornit de la mărturisire măruntă de-a mea, de foarte, foarte curând.

    Asemenea oameni nu dispar. S-au însemnat în atât de multe texte și au însemnat atât de mult pentru atât de mulți oameni pe care i-au format , încât nu dispar. E însă foarte trist că îl vom mai întâlni pe George Banu de acum înainte. (Ozana Oancea)

    A gentle, kind, intellectual giant who I first met in 1990 and was present at so many of my intersections with Romanian theatre through the years. Condolences to his family and friends. Rest in peace. (Claudia Woolgar)

    A plecat… Lăsând un gol uriaș, de nemăsurat în lumea teatrului și în inimile noastre. Prietenul tuturor oamenilor de teatru, spectatorul cel mai avizat, eseistul de o delicatețe superbă, Omul de Cultură cu o curiozitate infinită, atent la toate detaliile vieții, prezent în permanență cu căldură încurajatoare în cele mai dificile momente ale vieții celor dragi lui, la curent cu tot ce se întâmplă în viața teatrală de pe Glob, în lumea muzicii, a artelor plastice, colecționar al obiectelor de artă “ rănite”, ochi blând de veghe cu grijă pentru cel mai mic detaliu uman, a îmbrățișat Lumea. De la el am învățat numai Dragoste. Avea un un cuvânt potrivit și cald pentru toți. Conștiință teatrală vie, Mare Călător spre diverse destinații ale Frumosului, opera lui continuă să trăiască și să ne învețe, să ne îmbogățească sufletele și mințile. Drum lin, Biță, spre Lumina Eternă, de unde să ne trimiți și nouă o rază! Dumnezeu să te odihnească în Pace!

    Gábor Tompa

    Ne gândim de câteva ore la o frază: „Noi doi, ea și cu mine, suntem legați printr-o relație dublă, reciprocă și, fără a beneficia neapărat de un statut paritar, ne suntem indispensabili unul celuilalt, suntem indisociabili…”, fraza ta George, fraza ta…

    Așa e, dragul nostru, tu și arta veți rămâne așa pentru totdeauna în sufletele și mințile noastre!

    În Iubire și neiubire de teatru, ne spuneai: „dacă japonezilor le place să ofere în dar fraze, mie îmi place să ofer în dar spectacole. Să oferi în dar Teatrul… ce pariu dificil!”… Darurile tale, pariul tău, George… L-ai câștigat, l-ai câștigat atât de frumos nu doar pentru tine, l-ai câștigat și pentru noi, l-ai câștigat pentru multe generații care sunt sigur că îl vor prețui așa cum se cuvine!

    P.S. Murim atunci când numele nu ni se mai pomenește, iar asta, dragul nostru, în ceea ce te privește, nu se va întâmpla!

    Salută-i pe toți, beți un pahar de vin și urmăriți în continuare spectacolele lumii… mai goale, de acum, fără voi, fără tine…

    Senatul Uniter

    Ne-a părăsit în pragul vârstei de 80 de ani, eminentul om de teatru George Banu, personalitate de anvergură universală, teatrolog, critic de teatru, cercetător, profesor universitar pe continentul european și american, doctor honoris causa al mai multor universități din Franța, România și din alte țări ale Europei și Americii.

    Una dintre marile noastre personalități de însemnătate universală în teatrul contemporan al ultimei jumătăți de veac, de o prolificitate luxuriantă, George Banu a lăsat un gol irecuperabil în teatrologia lumii. A fost implicat intens în fenomenul teatral universal, deopotrivă prin opera sa felurită, ca și prin prezența fizică, inspiratoare, călăuzitoare și generatoare în viața teatrală a lumii. Vasta sa operă, extrem de vie și mobilă, totalizând peste 50 de cărți de autor, monografii, analize generale și tematice, referitoare la dramaturgie, arta regiei și arta actoricească, dar și la pictură, a cuprins și inițierea, proiectarea, executarea și coordonarea de opere colective de amploare în cadrul CNRS (Franța), acoperind creația teatrală universală de la începuturi până în prezent și definirea celor mai importante concepte teatrologice. Deopotrivă, George Banu a condus, prin sistemul doctoral, formarea, îndrumarea și impulsionarea unor cercetători de înaltă calificare. I se datorează, totodată, inițierea și conducerea unor importante reviste de teatru de reputație internațională, în limbile franceză și engleză, acoperind un vast teritoriu al actualității teatrale continentale și extracontinentale. Toate acestea s-au îmbinat armonios cu consemnarea și comentarea personală de detaliu a fenomenului teatral, a spectacolelor europene și extraeuropene importante, a creației regizorale vreme de peste cinci decenii (1969-2023), în cronici, articole, eseuri, oglindă fidelă, vibrantă și analitică, pertinentă și cuprinzătoare a fenomenului teatral. A fost nu numai un foarte atent și avizat comentator al spectacolelor, ci și un tandru „acompaniator“, cum îi plăcea să se autodefinească, un însoțitor de drum al parcursului artistic al marilor artiști, al valorilor regizorale și actoricești, al tuturor creatorilor de teatru, prieten și adânc cunoscător, animator și îndrumător al vieții teatrale. A urmărit marile direcții, artiștii de excepție, sesizând și examinând cu promptitudine spectacolele și fenomenele de vârf.

    Deschis, sociabil, jovial, prietenos, direct, capabil să se apropie cu simpatie și simplitate de oameni, era îndrăgit de toată lumea, întâmpinat cu afecțiune și respect, dar și cu răsfăț, dovadă numele de alint Biță, cu care era apelat de prieteni, de apropiați, dar și de cei mai îndrăzneți.

    Opera sa exemplară, împletind viziunea amplă, cuprinzătoare, în tendințele sale majore cu amănuntul punctual, revelator, palpitând, s-a concretizat într-o istorie fidelă și vibrantă nu doar a teatrului. Degustător al literaturii și artelor, bucurându-se de îmbelșugatele, rafinatele și subtilele lor roade, a fost un cunoscător al artelor plastice, al spațiului asumat interior, al călătoriilor, al obiectelor, dar și un rafinat al eseului, căci viața lui tainică, trăirile lui, se îmbinau intim, până la confuzie, cu fiorul artistic. A știut să se bucure ca nimeni altul de voluptățile artei, ale pământului și ale spiritului, ale materiei și ale creației, mereu în mișcare, mereu ispitit și chemat de tot ceea ce e de descoperit și degustat, contemplat și savurat în lume. A trăit mereu pe drum, între lumi, pe tărâmul larg deschis depărtărilor, căutărilor, aspirațiilor. Ancorat necontenit în pământul statornic, puternic, al rădăcinilor românești, dar zburând mereu spre alte orizonturi, s-a întors necontenit, de cum s-a putut, spre acest loc al apartenenței inalterabile, veșnice, al identității, iubirii, regăsirii de sine, al părinților, al familiei, al Mamei.

    A trăit teatrul ca un eveniment de viață personal, integrându-l și apropriindu-l în simțirea cea mai intimă și, invers, a făcut față marilor încercări, stăpânindu-și și domolindu-și suferința în termeni teatrali. A deplâns moartea tatălui, mărturisindu-și trăirile ca o monodramă, protagonist total, om și actor în spectacolul Uitarea. A trăit și a pătruns Livada de vișini, în numeroasele ei înscenări, ca o dramă a Mamei, deposedată de pământul natal datorită vitregiilor biografice și abuzurilor comuniste.

    A fost o prezență statornică, ca invitat de onoare, nu numai la marile festivaluri internaționale de teatru, ci și la principalele festivaluri românești, cărora le-a fost consilier de taină, pentru participări de marcă, selecții, repertoriu, teme generale: Festivalul Național de Teatru, Festivalul Shakespeare de la Craiova, Festivalul Internaţiona de Teatru de la Sibiu, Festivalul Interferențe, Întâlnirile Internaționale de la Cluj etc., unde a ținut conferințe, dezbateri, lansări de carte, prezența sa ridicând valoarea manifestărilor.

    A fost răsplătit cu nenumărate funcții, premii și onoruri, de care s-a bucurat din inimă, cu spontaneitate, fără morgă. A fost ales de trei ori Președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, după care, Președinte de Onoare pe viață al Asociației; a fost Director Artistic al Academiei Experimentale de Teatru de la Paris; Președinte al Premiului European pentru Teatru; Secretar General al Uniunii Teatrelor din Europa. A fost premiat de trei ori cu premiul Academiei Franceze pentru cea mai bună carte din Franța. A fost profesor onorific al Departamentului de Studii Teatrale din cadrul Universității Sorbonne Nouvelle-Paris 3. A fost membru al Academiei Române și totodată, singurul român care a primit Marele Premiu al Academiei Franceze… Are Steaua lui pe Aleea Celebrităților din Sibiu, inițiată de Teatrul „Radu Stanca”, gazdă a festivalului internațional. Etc.

    A fost un titan al teatrului și totodată un înțelept, un hedonist al spiritului și al plăcerii artistice, un senzual al spectacolului vieții și al artei.

    Dumnezeu să-i călăuzească drumul în cele veșnice!
    Odihnă frumoasă, în tărâmul frumuseții eterne, George Banu!

    Un om ce multora le-a marcat existența, istoria îl va consemna ca un genial filozof al Artelor. Pentru mine a fost o întâlnire providențială, adormirea lui îmi pare că m-am despărțit a doua oară de tatăl meu! Sincere condoleanțe familiei îndurerate, de fapt întregii suflări teatrale mondiale! (Dembinski Dominic)

    Sincere condoleanțe familiei, prietenilor, colegilor apropiați, UNITER. Prin dispariția sa, teatrul românesc, cultura română pierd unul dintre cei mai importanți slujitori. Fie ca opera pe care o lasă în urmă să nu se piardă niciodată.

    Dr. Ion Dumitru, București

    Dumnezeu să vă odihnească

    Andreea Crnaci

    Nu știu cum ar trebui să reacționez și ce aș putea spune despre trista dumneavoastră plecare. Știu, însă, un singur lucru: veți rămâne în memoria noastră pentru totdeauna. Lumea va fi și mai săracă, dar sufletele noastre vor fi luminate de un far celest al iubirii și dăruirii. Drum lin în lumină, Domnule Creator de cărți! 

    Sonia-Mihaela Popa

    Draga domnule, George Banu

    Îți mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-am primit în toți anii de scoala dar mai ales în perioada scrierii lucrării de licență. Ai fost autorul din care m-am inspirat cel mai mult pentru ca te-am înțeles și am simțit ca îmi iubești profesia la fel de mult pe cât o iubesc eu.

    Drum lin spre stele! Întotdeauna te voi admira. (Cocea Irina)

    Iți Mulțumesc pentru tot! Am fost onorată că m-ai acceptat ca prietenă. Mi-ai fost prieten și mentor și suflet frate. Drum lin spre întâlnirea cu Iisus al tău… Ne vom reîntâlni… cum iți plăcea să spui…

    Condoleanțe, Monique! Alinare si forță ! (Oana Pellea)

    Drum bun în lumină

    Vă mulțumesc pentru toate momentele minunate petrecute împreună, întâlniri memorabile care mi-au rămas în suflet pentru totdeauna! Ați fost și veți rămâne un model de profesionalism, eleganță și discreție, un titan al criticii teatrale mondiale, un prieten extraordinar de la care am învățat enorm.

    Tare o să vă ducem dorul la Sibiu!

    Pâna când ne vom revedea,
    Așa cum m-ați poreclit Dumneavoastră,
    Englezoaica (Anamaria Gindila)

    Stabilit de mulți ani în străinătate, cu o cariera universitara strălucită, prețuit de lumea teatrală, George Banu a fost printre primii care au sărit în sprijinul teatrului românesc după Decembrie 1989. A fost prezent în viata teatrală a tării în care s-a născut, a suferit enorm ca nu a mai putut veni la ediția trecută a FNT. Așa după cum el însuși spunea, Teatrul e mereu în altă parte. S-a străduit ca în acea parte să fie și teatrul din țara în care s-a format. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! (Mircea Morariu)

    Respect pentru cel care a fost omul George Banu. (Ioan Emanuiel Pavel)

    Condoleante familiei! (Anca Bica Bălălău)

    Drum bun spre stele! Condoleanțe familiei! (Chis Larisa)

    Fără dumneavoastră, niciun festival de teatru nu va mai fi la fel!
    Rămas bun! (Simon Judit)

    L-am cunoscut, citit și apreciat pe George Banu. L-am întâlnit la aproape toate festivalurile de renume la care am ajuns. Am participat la întâlnirile (conferințele) generate de el și cu el. Regret că de mâine teatrul este mult mai sărac fără el, fără bonomia și noblețea lui. Drum LIN în lumină, George Banu! (Topa Dan)

    George Banu was a great man of theatre and he was a great friend too! Merci, George, for your love and dedication! You will be missed! (Haris Pasovic, director, Sarajevo)

    Mulțumesc pentru prietenie și pentru sprijinul tău continuu ca să păstrăm memoria lui Rica vie. Vei rămâne în amintirea mea ca un erudit și ca un om blând iubit de toată lumea. Sincere condoleante familiei și putere să treacă peste aceste clipe grele. Drum lin spre stele. (Viorica Manea)