de Cîrciumaru Raluca vineri, 9 iunie 2023
Cu această ocazie, se inaugurează un nou spațiu performativ, Fabrica de Decoruri (str. Paul Morand nr. 9), amenajat special pentru a face loc de desfășurare fastuoasei montări. „Familia Cenci” devine, astfel, primul spectacol reprezentat în hala din Parcul Industrial Freidorf, definind cultural zona din marginea orașului. Punerea în scenă se bucură de 4 nominalizări în cadrul acestei ediții a Galei, și anume: Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cea mai bună scenografie (Dragoș Buhagiar) și Cea mai bună actriță în rol principal (Ada Lupu pentru rolul Beatrice Cenci).
În trinomul de spectacole reprezentate la Timișoara fac parte și celelalte nominalizate la categoria de Cel mai bun spectacol: „Oedip rege” (în regia lui Declan Donnellan, produs de Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova), care a avut parte de două reprezentații pe 7 iunie, și „Seaside Stories” (în regia lui Radu Afrim, produs de Teatrul de Stat Constanța), care urmează să aibă loc pe 9 și 10 iunie la Sala 2 a Teatrului Național timișorean.
Cu colții ascuțiți, spectacolul este teorie teatrală și demonstrație și mai teatrală, carne și fum, degradare și desfătare în degradare. Fascinația naturii umane față de tabu, încălcarea limitelor, dorință decadentă, păcat, imoralitate și monstruozitate se hrănește tocmai din acest tip de manifestare scenică și – ne zice Antonin Artaud în poetica sa teatrală, „Teatrul și dublul său”, ne zice vocea lui Silviu Purcărete recitând cu tâlc și complicitate, și ne zice Mălina Lazăr (Bufonul) într-un lip syncing cu spirit didactic și colțos deopotrivă – se autodevorează și se purifică.
Universul lui Cenci, instrumentarul lui Artaud, universul lui Purcărete constituie împreună un întreg tenebros – cuvânt cheie, uzitat cu voluptate și abuzat în mod voit în anatomia montării. În această notă interpretativă fizică și emoțională, a exceselor umane, a apetitului necenzurat pentru crimă, nebunie și oroare, trupa ieșeană conturează o serie de ființe deformate, condamnate la un mediu al corupției, al abuzurilor și al fricii. Dirijor și guvernator al acestei convenții sângeroase și sinistre, Călin Chirilă (Cenci) face notă discordantă și subjugă, cu calmul contrastant de rigoare și o siguranță de sine psihopată. Nicio secundă nu calcă pedala prea tare (sau prea moale), cu prezență de spirit malignă și un șarm care ține publicul la degetul mic, între spaimă și curiozitate.
În rezistență, Ada Lupu (Beatrice Cenci) trece printr-o tortură hamletiană (din rărunchi mai mult decât din contemplare), într-un proces de înnebunire și înnegrire a esenței lăuntrice, care se dezvăluie în toate etapele în fața spectatorilor. Execută cu precizie și coerență artistică neînfricată, fără ezitări sau timpi morți, o serie de acrobații de expresie și contorsionări emoționale în succesiune neîntreruptă. Ca o eroină tragică sub mutația continuă a macabrului, răspunde traumei cu aceeași violență, justificată, dar cutremurătoare în lumina revelațiilor din final: începe să semene din ce în ce mai tare cu tatăl ei, și, pe cât se pare, se va întâlni cu el în iad.
Inedit este și conceptul scenografic semnat de Dragoș Buhagiar, masiv din detaliile maximaliste, bogate și profunde, punctate într-un spațiu, de altfel, gol și pustiit. Coloane ionice se ridică, înnegrite de vreme și de răutate, de o parte și de alta a scenei, printre manechine-cadavre și blocuri de actori care generează imagini teatrale de o visceralitate și de o magnitudine intimidantă: festinul organizat de Cenci, ca o cantină a săracilor, defilarea sa într-o rochie roșie maiestuoasă, în care parcă plutește, aluatul frământat de Petronela Grigorescu (Lucreția), care împrăștie, ritmic și dramatic, făină în aerul deja poluat al mizanscenei, și panică anticipativă în spectatori. În fapt, ritmul și cadențele montării sunt bine îngrijite, la dungă, sub coordonarea muzicală a lui Vasile Șirli, care mânuiește tranșant leitmotivul și conturează un adevărat univers sonor al groazei,
„Familia Cenci” se joacă cu defularea, cu acest iz apăsător și teribil, în deplină acceptare. Găsește moduri să fie îngrozitor și incomod de la început până la capăt, aproape de sfidare – dar este un spectacol mamut, care a coborât adânc în purgatoriu pentru a extrage cât mai mult putregai, și care și-a găsit o notă intimă neașteptată în spațiul de la Fabrica de Decoruri.
Text: Raluca Cîrciumaru
Foto: Andrei Gîndac
Antonin Artaud. Familia Cenci
După: P.B. Shelley și Stendhal
Traducerea: George Banu
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragoș Buhagiar
Muzica originală: Vasile Șirli
Asistent regie: Radu Ghilaș
Asistent scenografie: Anda Pop
Distribuția:
Cenci: Călin Chirilă
Camillo: Doru Aftanasiu
Andréa: Ionuț Cornilă
Camerista: Haruna Condurache
Bufonul: Mălina Lazăr
Béatrice: Ada Lupu
Orsino: Horia Veriveș
Lucreția: Petronela Grigorescu
Giacomo: Pușa Darie
Bernardo: Diana Roman
Principele Colonna, Asasin: Radu Ghilaș
Ofițerul: Andrei Sava
Papa: Diana Chirilă
Călău, Asasin: Dumitru Năstrușnicu
Curteni: Valentin Mocanu, Constantin Grigorescu, Fabian Toderică, George Gușuleac, Flavius Grușcă, Marian Stavarachi, Ionuț Cozma, Cosmin Puțanu, Robert Agape, Marian Chiculiță
Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași
Durata: 2h 10min (fără pauză)
Vârsta recomandată: audiență generală
Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză
