SCRISOARE DESCHISĂ

UNITER – Uniunea Teatrală din România, instituție de utilitate publică, reprezintă și sprijină interesele profesionale ale oamenilor de teatru din România, indiferent dacă aceștia fac parte din spațiul teatral de stat sau privat. În acest context, nu putem privi decât cu îngrijorare situația în care se află la această oră spațiul cultural din țara vecină, Ungaria, și să ne exprimăm susținerea deplină față de cei care protestează față de propunerea legislativă a Guvernului condus de domnul Viktor Orban.

SCRISOARE DESCHISĂ

Căderea comunismului în Europa de Est a însemnat, în primul rând, garantarea de către stat a libertății de exprimare în multiplele sale forme, inclusiv în cea artistică. Propunerea legislativă înaintată Parlamentului de la Budapesta aduce cu sine un uriaș pas înapoi însoțit de posibila sufocare a companiilor de teatru independente și de înfricoșătorul spectru al cenzurii. Arta, prin toate formele sale, înseamnă, în primul rând, libertate. Iar orice stat democratic din această lume prin susținerea culturii şi a valorii demonstrează că „libertatea de exprimare” nu reprezintă doar sintagmă înscrisă în Constituția unei țări, ci un mod de existenţă vital al întregii societăți.

Sperăm că atât Executivul, cât și Parlamentul de la Budapesta vor înțelege necesitatea absolută și necondiționată a susținerii culturii, a libertăţii de creaţie și a oamenilor de cultură din Ungaria, oameni care, la fel ca și noi, nu își doresc înlocuirea cortinei de catifea a scenei culturii ungare cu hidoasa Cortină de Fier a unei epoci apuse.

 

Ion Caramitru și Senatul UNITER
13.12.2019
Președinte UNITER

 

English Version