UNITER anunţă deschisă sesiunea de sprijin financiar pentru proiecte culturale pe anul 2014

UNITER, la propunerea Senatului, acordă finanţări nerambursabile din fondurile timbrului teatral pentru programe şi proiecte culturale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data de 1 decembrie 2014. În acest sens, Senatul UNITER a decis în şedinta din 10 februarie a.c. ca suma disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă la nivelul anului 2014 (150.000 lei) să fie repartizată după cum urmează:100.000 lei pentru cele mai importante festivaluri de teatru şi 50.000 lei...

UNITER anunţă deschisă sesiunea de sprijin financiar pentru proiecte culturale pe anul 2014

UNITER, la propunerea Senatului, acordă finanţări nerambursabile din fondurile timbrului teatral pentru programe şi proiecte culturale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data de 1 decembrie 2014.

În acest sens, Senatul UNITER a decis în şedinta din 10 februarie a.c. ca suma disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă la nivelul anului 2014 (150.000 lei) să fie repartizată după cum urmează:100.000 lei pentru cele mai importante festivaluri de teatru şi 50.000 lei pentru alte tipuri de proiecte teatrale.

Finanţarea pentru un festival nu poate depăşi suma de 20.000 lei.

Finanţarea pentru un proiect teatral nu poate depăşi suma de 5000 lei.

Perioada de înscriere a proiectelor culturale este 12 februarie – 10 martie 2014. Termenul limită de înscriere a proiectelor: 10 martie 2014, ora 16:00.

Aplicanţii trebuie să completeze formularul de solicitare de finanţare, ce poate fi descărcat aici. Formularul de solicitare de finanţare completat, împreună cu materialele de susţinere, trebuie trimise în format electronic, prin e-mail, la adresa simona@uniter.ro, iar un exemplar tipărit, însoţit de extrase / dosar de presă al realizărilor anterioare ale solicitantului (artist sau producător) şi de orice alte materiale de susţinere, se va trimite prin poştă/curier sau se  va depune personal la sediul UNITER – Uniunea Teatrală din România, strada George Enescu, nr.2-4, sector 1 Bucureşti, cod poştal 010305, până în data de 10 martie ac.

Senatul UNITER va face analiza solicitărilor de finanţare, iar  proiectele şi festivalurile selectate, precum şi sumele acordate fiecăruia dintre acestea vor fi anunţate pe site-ul www.uniter.ro în data de 25 martie a.c

UNITER este colectorul fondurilor de timbru teatral, în conformitate cu Legea nr. 35/1994, modificată prin Ordonanţa 123/2000, Legea 121/2002 şi Ordinul nr. 2843/2003.

Senatul UNITER 

Şedinţa: 10 februarie 2014