UNITER VĂ UREAZĂ „CRĂCIUN FERICIT ȘI LA MULȚI ANI!” ALĂTURI DE O FELICITARE REALIZATĂ DE SCENOGRAFA MARIA MIU

În acest an, felicitarea pe care v-o dăruim cu ocazia sărbătorilor de iarnă a fost realizată de scenografa Maria Miu.

UNITER VĂ UREAZĂ „CRĂCIUN FERICIT ȘI LA MULȚI ANI!” ALĂTURI DE O FELICITARE REALIZATĂ DE SCENOGRAFA MARIA MIU

Click pe acest link pentru a vedea felicitarea în format mai mare.

Cu o carieră prolifică și laureată cu Premiul Gopo pentru cele mai bune costume în anul 2014 și cu Premiul Senatului UNITER pentru întreaga activitate – scenografie în anul 2016, Maria Miu semnează decorul și costumele a peste 250 de spectacole, montate atât pe teritoriul țării, cât și în străinătate. Aceasta a colaborat cu regizori de renume, precum Alexandru Darie, Silviu Purcărete, Sanda Manu, Ion Caramitru, Ion Cojar, Dinu Cernescu sau Costa Gavras, lăsând în urmă creații însemnate pentru istoria teatrului românesc. O parte dintre punctele de reper care au marcat scena teatrală națională sunt „Poveste de iarnă”, „1794”, „Iluzia comică” (Teatrul Bulandra, în regia lui Alexandru Darie), „Evgheni Oneghin” (Opera Națională București, în regia lui Ion Caramitru) sau „Fierarii” (Teatrul de Comedie, în regia lui Horațiu Mălăele).