Senatul – Consiliul director UNITER

Conform Statutului UNITER actualizat în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale din aprilie 2020 și conform Deciziei Președintelui nr. 190 / 17 martie 2021:

ART.9.

  1. Consiliul director este organul de coordonare a activităţii Asociației UNITER.
  2. Consiliul director al Asociației UNITER este format din 15 membri plini şi 4 supleanţi, care trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, toate profesiunile artistice care constituie structura Asociației UNITER.
  3. Preşedintele şi vicepreşedintele executiv fac parte de drept din cei 15 membri plini ai Consiliului director. Preşedintele are drept de veto. Ceilalţi 13 membri ai Consiliului director, precum şi cei 4 membri supleanţi ai Consiliului director al Asociației UNITER sunt aleşi de Adunarea Generală pentru o perioadă de 4 ani, după alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui executiv.
  4. În cazul în care se creează locuri vacante în Consiliul director, acestea vor fi ocupate de supleanţi, în ordinea numărului de voturi obţinute.
  5. Lucrările Consiliului director sunt conduse de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedintele executiv, care asigură şi secretariatul Consiliului director.

ART.10.

  1. Consiliul director se întruneşte cel puţin o dată la 6 luni, precum şi în cazul în care este convocat de Preşedinte sau de cel puţin 3 membri ai Consiliului director şi ia hotărâri cu majoritatea simplă a celor prezenţi şi/sau pe baza comunicării deciziilor prin e-mail sau prin poştă.
  2. În cazul în care un membru al Consiliului director lipseşte nemotivat la 3 şedinţe consecutive poate fi înlocuit prin Hotărârea Consiliului director de membrul supleant cu cel mai mare număr de voturi, care devine membru plin. Membrii supleanți pot substitui voluntar un membru permanent în ședintele de senat prin convenția acestora.

 

ART.11. Senatul asigură realizarea scopului şi obiectivelor Asociaţiei, exercitând următoarele atribuţii:

  1. stabileşte strategia generală şi programele Asociației UNITER;
  2. analizează şi aprobă programele, proiectele şi activităţile Asociației UNITER;
  3. analizează periodic activitatea Asociației UNITER şi recomandă măsurile de îmbunătăţire a acesteia;
  4. prezintă Adunării Generale Raportul de activitate pe perioada anterioară, Executarea bugetului de venituri şi cheltuieli, Bilanţul Contabil, Proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli şi proiectul programelor Asociaţiei;
  5. urmăreşte îndeplinirea obiectivelor Asociației UNITER potrivit Statutului şi normelor legale în vigoare;
  6. acordă premiile „Pentru întreaga activitate” şi „De excelenţă”
  7. conferă calitatea de „Membru de onoare al Asociației UNITER”;
  8. aprobă acordarea de burse, premii şi ajutoare pentru membrii Asociației UNITER (prin comisii specializate);
  9. alege din rândul membrilor său Comisia de disciplină, formată din 3 membri şi Comisia de validare a calităţii de membru al Asociației UNITER, formată din 5 membri, Comisia de acordare indemnizații de merit, formată din 5 membri și Comisia socială, formată din 5 mmbri;
  10. avizează situaţiile financiare anuale, bugetul de venituri şi cheltuieli şi bilanţul contabil, precum și raportul cenzorilor;
  11. aprobă organigrama şi strategia de personal a Asociaţiei;
  12. înfiinţează, desfiinţează sau transformă, la propunerea Preşedintelui, unităţi cu caracter economic;
  13. îndeplineşte atribuţiile legale ale angajatorului referitoare la stabilirea nivelului salarizării Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui;
  14. propune modificarea Statutului şi îl supune aprobării Adunării Generale;
  15. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în Statut;
  16. stabileşte prin vot cuantumul taxei de înscriere şi a cotizaţiei;
  17. aprobă înfiinţarea de filiale sau de societăţi comerciale, respectiv participarea la înfiinţarea de societăţi comerciale;
  18. valideaza sau invalidează deciziile Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului director (Senatului).