Concursul „Cea mai bună piesă românească a anului 2016”

Uniunea Teatrală din România – UNITER anunţă că ediţia 2016 a Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului” primeşte piese de teatru pentru înscrierea în competiţie până la data de 30 ianuarie 2017 (data poştei).

Moartea unui actor: Gabriel Tudorin

Teatrul Anton Pann anunță cu mâhnire decesul actorului Gabriel Tudorin. Vestea că un alt coleg, după ce actorul Doru Zamfirescu a părăsit scena tot în acest an, a întristat profund pe toți cei care i-au fost aproape ca spectatori sau colegi de scenă. A continuat să joace şi după ce s-a pensionat, ultimul rol fiind cel din spectacolul „Aproape” de John Cariani, regia Cristi Juncu.

Poziția UNITER față de conflictul de la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu grava escaladare a situaţiei conflictuale din Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. Un teatru cu tradiţie, un teatru iubit de public, un teatru care a susţinut ani de zile un festival de valoare, un loc preţuit de artiştii scenei româneşti şi nu numai.

IN MEMORIAM VALERIU MOISESCU. (1 aprilie 1932 – 20 octombrie 2016)

Regizorul care a creat la superlativ... „Creaţia nu cunoaşte superlativul, deoarece fiind prin definiţie unică, nu îngăduie nici unul dintre gradele de comparaţie. Însăşi noţiunea de creaţie, reprezintă un superlativ”, se confesa Valeriu Moisescu în Persistenţa memoriei, apărută la Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu” în 2007.

S-a dus Domnul Doctor… Sandu Mihail Cociaşu (8 aprilie 1923 – 10 octombrie 2016)

Câţi oameni a ajutat? Nimeni nu a numărat vreodată. Doctorul artiştilor, aşa i-am spus noi, şi cât timp a activat la spital, şi ulterior, retras la pensie, dar nu şi din activitate. Pentru că Domnul Doctor a ajutat prin UNITER, timp de 15 ani, sute de artişti, în mod absolut benevol, punându-şi cunoştinţele în slujba Binelui, în cadrul Campaniei „Artiştii pentru artişti”.

SEBASTIAN PAPAIANI – un Păcală de neegalat cu „mâini de aur”

Cu toţii ni-l vom aminti pe Sebastian Papaiani aşa cum era în 1974. Un Păcală care l-a format ca actor complet, complex şi deosebit de talentat, câştigându-şi popularitatea şi simpatia publicului, mai ales prin rolurile de comedie.

IN MEMORIAM MARIN MORARU (31 ianuarie 1937 – 21 august 2016)

Trupul neînsufleţit al actorului Marin Moraru va fi depus în seara zilei de marţi 23 august 2016 la biserica Sfântul Gheorghe Nou şi miercuri 24 august 2016, între orele 10.00 – 13.00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. Înmormântarea va avea loc la ora 14.00 la Cimitirul Bellu ortodox.

1 39 40 41 42 43 68