Blanca Doba: „Actoria e o meserie în care trebuie să demonstrezi încontinuu ce știi să faci”

INTERVIU Blanca Doba este nominalizată în acest an la Premiile UNITER, categoria „Debut”, pentru rolul Teo din spectacolul „Fata Morgana” de Dumitru Solomon, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, la Teatrul Dramaturgilor Români.

Blanca Doba: „Actoria e o meserie în care trebuie să demonstrezi încontinuu ce știi să faci”

Blanca Doba, cum ai primit nominalizarea la Premiile UNITER, pentru „Debut”? Te așteptai, a fost o surpriză, ce a zis familia ta?

A fost o surpriză. Când am aflat, i-am sunat imediat pe părinții mei ca să am parte, măcar auditiv, de reacția lor spontană la aflarea veștii. M-a emoționat chiar mai tare bucuria lor decât vestea propriu-zisă. Știu că pentru ei contează foarte mult ca munca mea să fie recunoscută și răsplătită, iar nominalizarea e cumva cea mai oficială și concretă formă de răsplată pe care o poate primi un actor debutant. Nominalizarea sau o angajare sau proiecte peste proiecte sau sau sau…

Ce așteptări ai de la un eventual triumf, cum crezi că se va schimba cariera ta?

Nu am nicio așteptare. Un eventual triumf nu cred că va schimba mare lucru în cariera mea. Actoria e o meserie în care trebuie să demonstrezi încontinuu ce știi să faci. Un premiu luat poate ajuta doar la popularitate, vizibilitate și la stârnirea curiozității ca apoi să arăți practic și pe viu de ce ești în stare.

I-ai urmărit și pe ceilalți colegi nominalizați – cum sunt?

Cu Andreea (n.r. – Andreea Tecla) și cu Mădălina (n.r. – Mădălina Niculae) m-am cunoscut și împrietenit când am lucrat împreună la Romanțioșii în regia lui Vlad Cristache. Ne-am înțeles minunat. Mi-au făcut o rochie perfectă pentru Sylvette și au făcut un decor superb în care ne e foarte drag să jucăm de fiecare dată (n.r. – Andreea și Mădălina sunt nominalizate pentru scenografia spectacolului R.U.R. de Karel Čapek, regia Vlad Cristache la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, secția germană). Sunt foarte serioase și se implică la maxim în proiectele în care lucrează. Pe Florin am vrut să îl văd recent în Medea’s Boys, dar s-a jucat fix când jucam și eu Fata Morgana și nu am putut ajunge.

Blanca Doba, în „Fata Morgana”, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Dramaturgilor Români. Nominalizare la Premiile UNITER 2019, categoria „Debut”

Ce a însemnat pentru tine rolul pentru care ai fost nominalizată? E cel mai important din tânăra ta carieră sau cum?

Toate rolurile pe care le-am avut până acum sunt foarte importante și speciale pentru mine. Ce îl diferențiază pe acesta de celelalte e că a fost primul făcut într-un teatru și au apărut, în timpul lucrului, foarte multe necunoscute care trebuiau rezolvate într-un timp scurt. Mă bucur că domnul Victor Ioan Frunză a avut încredere în mine să mă distribuie în acest rol, m-a ajutat foarte mult colaborarea cu trupa dumnealui. E un mediu profesionist și de calitate și o mare parte din creație le-o datorez lor.

Ce le-ai spune unor spectatori care nu te-au văzut încă în acest spectacol? Cum i-ai ademeni să vină la teatru?

Nu le-aș spune nimic despre mine, le-aș spune despre spectacol… E o comedie polițistă cu apariții colorate și amuzante, jucate bine și cu plăcere.

Ți-ai pregătit un discurs? Ne spui cui ai vrea să-i mulțumești?

Nu mi-am pregătit un discurs, dar sunt câțiva oameni cărora o să le mulțumesc (unora le-am și mulțumit deja) dacă voi urca pe scenă. Nu o să-i nominalizez acum, it’s bad luck.

Mă bucur că domnul Victor Ioan Frunză a avut încredere în mine să mă distribuie în acest rol, m-a ajutat foarte mult colaborarea cu trupa dumnealui. E un mediu profesionist și de calitate și o mare parte din creație le-o datorez lor.”
Blanca Doba, actriță