Ne-a parasit actrita MARGARETA POGONAT

UNITER – Uniunea Teatrală din România îşi exprimă profunda tristeţe la dispariţia actriţei MARGARETA POGONAT CALIOPI. Activitatea de peste 40 de ani de teatru şi film a fost încununată de peste 12 ani de învăţământ, după 1990 devenind profesor de actorie la Universitatea Spiru Haret. A fost un pedagog respectat şi îndrăgit de studenţi. Despre această grea şi frumoasă meserie Margareta Pogonat spunea simplu: „Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu…...

Ne-a parasit actrita MARGARETA POGONAT

UNITER – Uniunea Teatrală din România îşi exprimă profunda tristeţe la dispariţia actriţei MARGARETA POGONAT CALIOPI.

Activitatea de peste 40 de ani de teatru şi film a fost încununată de peste 12 ani de învăţământ, după 1990 devenind profesor de actorie la Universitatea Spiru Haret. A fost un pedagog respectat şi îndrăgit de studenţi. Despre această grea şi frumoasă meserie Margareta Pogonat spunea simplu: „Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru”. Pentru că teatrul este „o ştiinţă exactă, care observă, investighează şi conclude. Apoi se face pasul de la ştiinţă la artă. Pas care nu se poate defini în cuvinte…”

Imediat după debutul cu „Două lozuri” (1959) alături de Grigore Vasiliu Birlic, pe scena TeatruluiMihai Eminescu din Botoşani, actriţa joacă pe scena naţionalului ieşean (1961-1963) şi mai apoi, până la pensionare, la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Din 1974 Teatrul Nottara i-a fost casă. Aici a jucat în O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca, Pensiunea Doamnei Olimpia de I.D. Serban, Copiii Soarelui de Maxim Gorki, Jocul de Aurel Băieşu, Oameni feluriţi de A. Holban, Clipa de Dinu Săraru, Dansul morţii de August Strindberg, Patru zeci de carate de G. Barillet, Omul care face minuni de Radu Feldman Alexandru.

În film a interpretat multe roluri, printre care cele din peliculele Pasărea Furtunii (1956), regia Dinu Negreanu, Două lozuri (1957) – regia Gh. Naghy, Lumină de iulie (1961) – regia Gh. Naghy –  Miheles,  Amintiri din copilărie – regia Eugenia Bostan, Tinereţe fără bătrâneţe –regia Eugenia Bostan, Meandre – regia Mircea Săucan, Apoi s-a născut legenda – regia Andrei Blaier, Drum în penumbră – regia L. Bratu, Dragostea începe vineri – regia V. Calotescu, Zestrea – regia Letitia Popa, Trei scrisori secrete – regia V. Calotescu, Actorul şi sălbatici – regia Manole Marcus, Papessa Ioana (film englez) – regia D. Andersen, Clipa –regia Manole Marcus, E atât de aproape fericirea – regia P. Dinulescu, Oraşul văzut de sus – regia Lucian Bratu, Gloria nu cântă – regia Alexandru Bocănet, Pistruiatul (serial TV) –regia Francisc Munteanu, Lumini şi umbre (serial TV) – regia Andrei Blaier, Crucea de piatră – regia Andrei Blaier, Binecuvântată închisoare – regia Nicolae Màrgineanu.

În 1967 i s-a acordat medalia Meritul Cultural clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice”, iar în 2009 a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2011, un ultim omagiu pentru Margareta Pogonat: o stea pe aleea “Walk of Fame” din faţa cinematografului din Ploieşti.

Trupul neînsufleţit va fi depus  mâine, 13 mai 2014, la capela Cimitirului IANCU NOU (BALANEANU) iar înhumarea va avea loc la ora 12:00.

 

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

UNITER