Noul Senat UNITER

Adunarea Generală a Asociației UNITER, desfășurată în data de 13 octombrie 2026, la sediul UNITER, a ales membrii Senatului – Consiliului director al Uniunii Teatrale din România.

Noul Senat UNITER

Sorry, this entry is only available in Română. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Senatul-Consiliul director este format din 15 membri titulari și 4 supleanți, care au fost aleși în ordinea numărului de voturi dobândite, reprezentând următoarele categorii profesionale: actori, regizori, scenografi și critici de teatru.

Alegerea noului Senat continuă procesul de constituire a conducerii UNITER, după Adunarea Generală din 5 octombrie 2026, în cadrul căreia Dragoș Buhagiar a fost reales președinte, iar Aura Corbeanu, vicepreședinte executiv. Conform Statutului, „Preşedintele şi Vicepreşedintele executiv fac de drept parte din Consiliul director.” (art.8, lit.g). Tot în data de 5 octombrie a fost aleasă Comisia de cenzori, formată din membrii UNITER Ozana Oancea și Alexandru Boureanu, împreună cu Samuil Cristea Botorcu, expert contabil.

 

SENATUL – CONSILIUL DIRECTOR UNITER pentru perioada 2026-2030 este format din:

  

Dragoș Buhagiar, scenograf, președinte

Aura Corbeanu, manager cultural, vicepreședinte executiv

  

Marcel Iureș, actor

Ada Lupu, actriță

Vlad Zamfirescu, actor

Emil Boroghină, actor

Erzsébet B. Fülöp, actriță

Anna Maria Popa, actriță

Paul Chiribuță, actor

Ion Rizea, actor

Gabriel Apostol, actor (supleant)

  

Radu Afrim, regizor

Erwin Șimșensohn, regizor

Bobi Pricop, regizor (supleant)

 

Maria Miu, scenograf

Adrian Damian, scenograf (supleant)

 

Marian Popescu, critic de teatru

Oana Borș, critic de teatru

Cristina Modreanu, critic de teatru (supleant)

  

UNITER le mulțumește tuturor candidaților pentru disponibilitatea de a se implica în viața organizației, precum și membrilor care au participat la vot, pentru încrederea și responsabilitatea cu care au contribuit la alegerea noii conduceri.

Felicitări membrilor aleși și putere de lucru în susținerea comunității teatrale! Experiența, dialogul și implicarea fiecăruia vor conta în dezvoltarea programelor UNITER și în reprezentarea profesioniștilor teatrului românesc.