UNITER anunţă deschisă sesiunea de sprijin financiar pe anul 2013

(Română) ANUNŢ LANSARE  SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PROIECTE CULTURALE DIN TIMBRU TEATRAL

UNITER anunţă deschisă sesiunea de sprijin financiar pe anul 2013

ANUNŢ LANSARE  SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PROIECTE CULTURALE DIN TIMBRU TEATRAL

UNITER, la propunerea Senatului, acordă finanţări nerambursabile din fondurile timbrului teatral pentru proiecte culturale, cu derulare în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data de  1 decembrie 2013. UNITER este colectorul fondurilor de timbru teatral, în conformitate cu Legea nr. 35/1994, modificată prin Ordonanţa 123/2000, Legea 121/2002 şi Ordinul nr. 2843/2003.

Suma disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă la nivelul anului 2013 este de 150.000 LEI. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 30.000 lei.

Perioada de înscriere a proiectelor culturale este cuprinsă în intervalul 5 aprilie – 7 mai 2013. Termenul limită de înscriere a proiectelor: 7 mai 2013, ora 16:00.

Dosarul de aplicaţie trebuie să conţină formularul de solicitare de finanţare completat, pe care îl puteţi descărca aici, extrase / dosar de presă şi orice alte materiale de susţinere.

Formularul de solicitare de finanţare trebuie trimis prin e-mail, la adresa simona@uniter.ro, iar întregul dosar de aplicaţie se trimite prin poştă/curier sau se depune personal la sediul UNITER – Uniunea Teatrală din România, strada George Enescu, nr.2-4, sector 1 Bucureşti, cod poştal 010305.

Data limită de depunere a dosarelor este 7 mai 2013 (online şi poştă).

Analiza solicitărilor de finanţare şi decizia de finanţare va fi luată de către Senatul UNITER şi va fi adusă la cunoştinţă în data de 29 mai a.c