(Română) CAMPANIA ARTIȘTI ROMÂNI PENTRU ARTIȘTI UCRAINENI

artistii-pentru-artisti-ucraina

(Română) Uniunea Teatrală din România, în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore inițiază Campania umanitară „Artiști români pentru artiști ucraineni”, proiect de strângere de fonduri care se va desfășura în perioada 16 mai – 15 iunie.

(Română) UNITER, cu sufletul alături de cetățenii ucraineni

(Română) Uniunea Teatrală din România își manifestă durerea față de tot ce se întâmplă acum în Ucraina și este alături cu gândul și inima de artiștii și de cetățenii care trec prin acest teribil moment. Dumnezeu să îi ajute pe toți!

(Română) AMBASADORII CAMPANIEI NAȚIONALE „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI” 2019

(Română) Peste doar două zile dăm startul celei de-a 18 ediții a Campaniei sociale „Artiștii pentru artiști”, cu sprijinul indispensabil al instituțiilor de teatru din București și din țară. Prin această campanie umanitară organizată de UNITER în luna martie şi aprilie, se strâng fonduri pentru artiștii de orice vârstă, din toată țara, care au probleme medicale și o sănătate precară.

(Română) Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” 2019

(Română) Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, prin UNITER, pentru a 18-a oară, oferă sprijin financiar artiştilor cu probleme grave de sănătate şi existenţă. Pot fi beneficiari ai campaniei artiști, indiferent de vârstă, din toată țara, care trec printr-o perioadă dificilă a vieții lor, cu probleme medicale și o sănătate precară. Sunt multe feluri de a fi activ și de a face ceva concret pentru această cauză. Și nu este vorba doar despre solidaritatea de breaslă! Este vorba, în primul rând, despre solidaritatea umană!

(Română) Dineul solidarității

(Română) Luni, 9 aprilie, se joacă în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, spectacolul „Dineu cu proști” de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru. Se anunță, așadar, o seară specială!

(Română) Ambasadorii Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști”

(Română) În teatrul românesc simbolul lunii martie e altul. E luna când facem totul pentru artiştii noştri. E luna când sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului în modul cel mai firesc cu putinţă: pe scenă, în sala de spectacol, în spatele scenei, pentru a oferi un ajutor acelora care, din diferite pricini, au renunţat la misterul teatral pentru o vreme sau definitiv.

1 2 3 4 8